1 July 2018

Executarea silita a hotararilor de contencios administrativ prin care autoritatea publica este obligata sa incheie, sa inlocuiasca sau sa modifice actul administrativ

by admin
Categories: comercial
Tags: No Tags
Comments: Comments Off

Executarea silita a hotararilor de contencios administrativ prin care autoritatea publica este obligata sa incheie, sa inlocuiasca sau sa modifice actul administrativ

ICCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Interpretarea prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

I. Titularul si obiectul sesizarii

Curtea de Apel Iasi – Sectia de contencios administrativ si fiscal, prin Incheierea din 15 noiembrie 2017, pronuntata in Dosarul nr. 2.711/99/2016, a dispus sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in temeiul art. 519 din Codul de procedura civila, in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile, prin care sa se dea o rezolvare de principiu cu privire la urmatoarea chestiune de drept:

„Interpretarea prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare (Legea nr. 554/2004), in ceea ce priveste: termenul in care creditorul poate solicita fixarea sumei definitive care i se va datora de debitor cu titlu de penalitati; natura acestui termen si sanctiunea nerespectarii lui; perioada care se are in vedere pentru stabilirea acestei sume, atunci cand nu este suma fixa, ci procentuala si pe zi de intarziere; daca, in cadrul acestei proceduri, instanta poate stabili valoarea obiectului la care se aplica penalitatile de intarziere, in ipoteza in care instanta prevazuta de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu a stabilit acest lucru”.

II.  Analiza Inaltei Cur?i de Casa?ie si Justi?ie

ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinand sesizarea formulata de Curtea de Apel Iasi – Sectia de contencios administrativ si fiscal, in vederea pronun?arii unei hotarari prealabile, a subliniat urmatoarele:
[…]

64. Cu titlu prealabil se impun a fi facute unele precizari.

65. Procedura de executare silita a hotararilor de contencios administrativ prin care autoritatea publica este obligata sa incheie, sa inlocuiasca sau sa modifice actul administrativ, sa elibereze un alt inscris sau sa efectueze anumite operatiuni administrative (obligatii de a face care implica faptul personal al debitorului), asa cum este reglementata prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 in forma in vigoare dupa adoptarea Legii nr. 138/2014, presupune doua etape:

a) Intr-o prima etapa, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, la solicitarea creditorului, instanta de executare aplica conducatorului autoritatii publice sau, dupa caz, persoanei obligate o amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de intarziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului ii acorda penalitati, in conditiile art. 905 din Codul de procedura civila (art. 906 dupa numerotarea realizata in urma republicarii). Dispozitiile art. 906 alin. (2) si (3) din Codul de procedura civila vorbesc de obligarea debitorului la plata in favoarea creditorului a unei penalitati de la 100 la 1.000 lei pe zi de intarziere, stabilita pana la executarea obligatiei, daca obligatia nu este evaluabila in bani, sau a unei penalitati intre 0,1% si 1% din valoarea obiectului obligatiei, pe zi de intarziere, daca obligatia este evaluabila in bani.

b) Intr-o a doua etapa, dispozitiile alin. (4) al art. 24 din Legea nr. 554/2004, care se suprapun in parte prevederilor din art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila, prevad ca „Daca in termen de 3 luni de la data comunicarii incheierii de aplicare a amenzii si de acordare a penalitatilor debitorul nu executa obligatia prevazuta in titlul executoriu, instanta de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitiva ce se va datora statului si suma ce i se va datora lui cu titlu de penalitati, prin hotarare data cu citarea partilor. Totodata, prin aceeasi hotarare, instanta va stabili, in conditiile art. 891 din Codul de procedura civila (devenit art. 892 in urma republicarii – n.n.), despagubirile pe care debitorul le datoreaza creditorului pentru neexecutarea in natura a obligatiei.”

66. Alin. (5) al aceluiasi articol prevede ca „In lipsa cererii creditorului compartimentul executari civile al instantei de executare va solicita autoritatii publice relatii referitoare la executarea obligatiei cuprinse in titlul executoriu si, in cazul in care obligatia nu a fost integral executata, instanta de executare va fixa suma definitiva ce se va datora statului prin hotarare data cu citarea partilor”.

67. Se constata ca solicitarea de interpretare a dispozitiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 comporta trei aspecte distincte.

68. Sub un prim aspect se solicita Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa precizeze termenul inauntrul caruia creditorul poate formula cererea de calculare a penalitatilor in conditiile alineatului mentionat.

69. Intr-o opinie, pe care nu o impartasim, se apreciaza ca termenul este enuntat chiar de legiuitor in cuprinsul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, fiind de 3 luni de la data comunicarii incheierii de aplicare a amenzii si de acordare a despagubirilor [eventual de la data ramanerii definitive a acestei incheieri, in conditiile in care, in urma Deciziei nr. 898/2015 a Curtii Constitutionale, incheierea pronuntata in temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu mai este definitiva].

70. In primul rand se constata ca analiza textului legii exclude o astfel de interpretare. Legiuitorul conditioneaza formularea cererii creditorului de constatarea faptului ca in termen de 3 luni de la data comunicarii incheierii de aplicare a amenzii si de acordare a penalitatilor debitorul nu executa obligatia prevazuta in titlul executoriu. Asadar, termenul de 3 luni se refera la perioada in care debitorul, sub presiunea sanctiunilor aplicate prin incheierea pronuntata in conditiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ar trebui sa execute hotararea, nu la perioada in care creditorul trebuie sa actioneze prin formularea unei cereri in conditiile art. 24 alin. (4) din acelasi act normativ. Termenul de trei luni este, asadar, un termen prohibitiv pentru creditor, nu un termen de decadere.

71. De altfel, daca s-ar accepta interpretarea enuntata mai sus, in sensul ca termenul de 3 luni este un termen de decadere, ar rezulta ca legea nu prevede niciun termen prohibitiv pentru creditor, acesta fiind indreptatit sa solicite stabilirea amenzii definitive si a penalitatilor imediat dupa pronuntarea (eventual ramanerea definitiva) a incheierii de aplicare a acestor sanctiuni. Prin aceste consecinte s-ar nega insasi ratiunea reglementarii in doua etape a procedurii de aplicare a masurilor coercitive, care este aceea de a pune, intr-o prima etapa, presiune pe debitor pentru ca acesta sa execute hotararea judecatoreasca si doar daca aceasta presiune se dovedeste ineficienta se trece, in a doua etapa, la stabilirea unor sume concrete si a unor despagubiri pentru neexecutare. Negandu-se existenta unui termen prohibitiv inauntrul caruia sa se astepte ca masurile coercitive sa dea rezultate, intreaga procedura devine doar o procedura de stabilire a unor sanctiuni, fara nicio finalitate practica in planul executarii silite.

72. In sprijinul acestei interpretari se mai invoca, este adevarat, si paragraful 68 din Decizia nr. 16 din 6 martie 2017 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. In cadrul hotararii mentionate, Inalta Curte de Casatie si Justitie a avut de raspuns la intrebarea daca, in interpretarea dispozitiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila, este admisibila formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive in conditiile in care obligatia stabilita prin titlul executoriu nu este dusa la indeplinire.

73. Instanta suprema a raspuns in sensul ca „In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila nu este admisibila formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalitati.”

74. Intre argumentele care fundamenteaza aceasta interpretare, in paragraful 68 din decizie, se arata ca „art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila permite creditorului formularea unei cereri de fixare a sumei fixe datorate de debitor cu titlu de penalitati, in termen de trei luni de la data comunicarii incheierii de aplicare a penalitatii: «Daca in termen de 3 luni de la data comunicarii incheierii de aplicare a penalitatii debitorul nu executa obligatia prevazuta in titlul executoriu, instanta de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitiva ce i se datoreaza cu acest titlu (…).» Or, in ipoteza in care creditorul s-ar putea adresa instantei de executare cu cereri succesive avand ca obiect stabilirea sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalitati, conditia formularii fiecarei cereri in termen de trei luni de la data comunicarii incheierii de aplicare a penalitatii nu ar mai putea fi, in mod evident, respectata.”

75. Asa cum s-a aratat mai sus, art. 906 alin. (4) are un continut similar art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, existand ratiuni pentru care, cel putin sub aspectele care se suprapun, cele doua articole sa fie interpretate in mod similar, afara de situatia in care exista argumente contrare deduse din specificitatea raporturilor de contencios administrativ.

76. De asemenea este unanim acceptat faptul ca nu doar dispozitivul unei hotarari judecatoresti dobandeste autoritate de lucru judecat, ci si considerentele pe care acesta se sprijina, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasa [art. 430 alin. (2) din Codul de procedura civila].

77. Trebuie, insa, observat ca in Decizia nr. 16/2017 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, argumentul cuprins la paragraful 68 nu constituie argumentul principal in sustinerea solutiei, ci un argument indirect, cu rol marginal in fundamentarea solutiei. Existenta unui termen de decadere de trei luni este doar enuntata, nu si motivata, ceea ce face ca acest aspect sa nu poata fi considerat un aspect dezbatut si transat in mod efectiv prin hotararea mentionata.

78. De altfel, in paragraful imediat anterior, aceeasi instanta precizeaza ca, „Daca legiuitorul ar fi dorit sa lase deschisa creditorului posibilitatea de a formula, in temeiul art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila, cereri succesive de stabilire a sumei finale datorate de debitor cu titlu de penalitati, nu ar mai fi mentionat in mod expres caracterul definitiv al sumei stabilite de instanta cu acest titlu, dupa scurgerea unui termen de trei luni de la data comunicarii incheierii (s.n.) prin care a dispus aplicarea respectivelor penalitati”. Aceasta contradictie confirma, odata in plus, faptul ca problema naturii termenului de trei luni, reglementat de art. 906 alin. (4) din Codul de procedura civila, nu a constituit un aspect decis de instanta si nu se poate bucura de autoritate de lucru judecat.

79. In plus, contrar acestei interpretari, se constata ca, in Decizia nr. 5 din 17 ianuarie 2017, Curtea Constitutionala, avand de analizat constitutionalitatea art. 906 alin. (1) si (4) din Codul de procedura civila, precizeaza la paragraful 19 ca „stabilirea unei sume definitive nu se poate face in lipsa unei cereri a creditorului sau inaintea termenului de trei luni, chiar daca debitorul ar solicita aceasta”.

80. Nici analiza dispozitiilor alin. (5) al art. 24 nu poate conduce la o alta concluzie. Potrivit acestui text de lege, „In lipsa cererii creditorului, dupa implinirea termenului prevazut la alin. (4), compartimentul executari civile al instantei de executare va solicita autoritatii publice relatii referitoare la executarea obligatiei cuprinse in titlul executoriu si, in cazul in care obligatia nu a fost integral executata, instanta de executare va fixa suma definitiva ce se va datora statului prin hotarare data cu citarea partilor.” Din acest text de lege nu se poate desprinde ideea unei decaderi a creditorului din dreptul de a formula cererea reglementata de alin. (4), ci doar a reglementarii unei calitati procesuale active alternative in ceea ce priveste amenda stabilita in beneficiul statului.

81. Legiuitorul a avut in vedere faptul ca, in ceea ce priveste aceasta amenda, pe de o parte, initiativa a apartinut creditorului obligatiei principale [care a formulat o cerere in conditiilealin. (3) al art. 24] dar, pe de alta parte, amenda este stabilita in beneficiul statului. Era firesc, in aceste conditii, ca creditorul obligatiei principale sa poata continua demersul sau inclusiv cu privire la amenda, dar, pe de alta parte, trebuia sa se recunoasca si statului posibilitatea de a urmari executarea propriei creante in cazul in care creditorul obligatiei principale nu da dovada de diligenta maxima si nu formuleaza cererea de stabilire a sumelor finale, de indata ce acest drept ii este recunoscut.

82. Evident, in masura in care amenzile finale sunt stabilite ca urmare a demersurilor instantei de executare, creditorul mai poate solicita, inauntrul termenului de prescriptie, in conditiile art. 24 alin. (4), doar stabilirea penalitatilor si a despagubirilor pentru neexecutare, problema amenzilor fiind deja transata.

83. Asadar, termenul de trei luni, reglementat de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, este un termen prohibitiv, nu un termen de decadere.

84. In consecinta, se constata ca nici articolul analizat si nici alte prevederi cuprinse in Legea nr. 554/2004 nu prevad termenul in care o astfel de solicitare poate fi formulata, termenul de trei luni nereferindu-se, asa cum s-a aratat mai sus, la acest aspect.

85. Or, daca legea speciala tace, termenul in care poate fi formulata cererea nu poate fi decat termenul general de prescriptie, in completarea legii speciale aplicandu-se norma generala. Intrucat procedura se situeaza in faza de executare a unei hotarari judecatoresti, sunt incidente prevederile art. 706 din Codul de procedura civila referitoare la prescriptia dreptului de a cere executarea silita. Potrivit alin. (1) teza I din acest articol, „(1) Dreptul de a obtine executarea silita se prescrie in termen de 3 ani, daca legea nu prevede altfel”.

86. Art. 706 alin. (2) teza I din Codul de procedura civila prevede ca „Termenul de prescriptie incepe sa curga de la data cand se naste dreptul de a obtine executarea silita”. Aplicandu-se acest principiu la particularitatile procedurii executarii silite reglementate de Legea nr. 554/2004, rezulta ca termenul de prescriptie nu poate sa curga decat de la data la care creditorul este indreptatit sa formuleze cererea de calculare a penalitatilor.

87. In concret, termenul curge de la data executarii obligatiei sau, in caz de neexecutare, de la data implinirii termenului de trei luni inauntrul caruia debitorul putea executa in natura obligatia, acesta fiind momentul de la care creditorul are posibilitatea de a formula cererea in conditiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

88. In concluzie, in interpretarea prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, termenul in care creditorul poate solicita fixarea sumei ce i se datoreaza de catre debitor cu titlu de penalitati este termenul de prescriptie a executarii silite, de 3 ani, reglementat de art. 706 din Codul de procedura civila, termen care curge de la data executarii obligatiei sau, in caz de neexecutare, de la data expirarii termenului de trei luni, inauntrul caruia debitorul avea posibilitatea sa execute in natura obligatia.

89. Sub un al doilea aspect, prin sesizare se solicita Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa precizeze perioada pentru care se calculeaza penalitatile in procedura reglementata de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

90. Cu privire la aceasta intrebare se constata ca solutionarea ei presupune stabilirea, pe de o parte, a datei de la care se calculeaza penalitati si, pe de alta parte, a datei pana la care curg acestea.

91. Ca principiu trebuie mentionat ca aplicarea penalitatilor se realizeaza in procedura reglementata de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanta investita in temeiul acestui articol avand obligatia sa stabileasca perioada pentru care se calculeaza penalitatile.

92. In ceea ce priveste data de la care se aplica penalitati, hotararea instantei investite in temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 are autoritate de lucru judecat, instanta investita cu o cerere a creditorului in temeiul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 neavand decat competenta de a calcula penalitatile, conform criteriilor stabilite prin hotararea anterioara.

93. In schimb, in ceea ce priveste data pana la care se stabilesc penalitatile, art. 906 alin. (3) din Codul de procedura civila, la care face trimitere art. 24 din Legea nr. 554/2004, prevede ca penalitatile se stabilesc „pana la executarea obligatiei prevazute in titlul executoriu”.

94. Aceasta sintagma trebuie interpretata in contextul intregului articol 24 din Legea nr. 554/2004, analiza coroborata conducand la concluzia ca aceste penalitati nu pot curge dupa implinirea termenului de trei luni, in care debitorul ar fi trebuit sa isi execute obligatia.

95. Din analiza alin. (4) al art. 24 rezulta ca dupa expirarea termenului de trei luni se considera ca mijloacele coercitive utilizate nu au avut eficienta si executarea silita nu este posibila. Acesta este motivul pentru care, dupa implinirea termenului in discutie, se procedeaza la stabilirea unor sume definitive atat in ceea ce priveste amenzile aplicate in favoarea statului, cat si in ceea ce priveste penalitatile acordate creditorului. In plus, prin aceeasi incheiere se acorda si despagubiri pentru neexecutarea obligatiei, in conditiile art. 892 din Codul de procedura civila. Acordarea acestor despagubiri pentru neexecutare confirma, odata in plus, faptul ca in conceptia legiuitorului o executare a sentintei, dupa expirarea termenului de 3 luni de la momentul aplicarii amenzilor si penalitatilor, nu mai este previzibila.

96. In raport cu aceasta interpretare rezulta ca sintagma „pana la executarea obligatiei prevazute in titlul executoriu” trebuie inteleasa in sensul ca cel tarziu pana la implinirea termenului de trei luni, reglementat de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, intrucat, dupa implinirea acestui termen, nu mai este posibila o executare in natura a obligatiei.

97. Ar fi, de altfel, disproportionat sa i se recunoasca creditorului posibilitatea de a influenta intinderea sanctiunilor prin alegerea momentului la care formuleaza cererea de stabilire a sumelor finale. Penalitatile reglementate de art. 24 din Legea nr. 554/2004 au exclusiv un scop coercitiv, ele nu au un caracter reparator, nu corespund unui prejudiciu produs in patrimoniul creditorului (pentru repararea prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutarii obligatiei inscrise in titlul executoriu se acorda despagubiri in conditiile art. 892 din Codul de procedura civila). Ratiunile pentru care legiuitorul a permis o sporire a patrimoniului creditorului cu valoarea penalitatilor, ratiuni care sunt legate de efortul de a impune executarea in natura a obligatiei principale, inceteaza din momentul in care o astfel de executare in natura nu mai este previzibila, acceptandu-se transformarea obligatiei de a face, in mod definitiv, intr-o obligatie de a da o suma de bani.

98. In consecinta, instanta investita cu o cerere intemeiata pe dispozitiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 calculeaza penalitati de la momentul indicat in incheierea pronuntata in cadrul procedurii reglementate deart. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, pana la momentul executarii obligatiei prevazute in titlul executoriu, dar nu mai tarziu de data la care se implineste termenul de trei luni inauntrul caruia debitorul avea posibilitatea sa execute in natura obligatia.

99. In fine, ultima parte a intrebarii se refera la posibilitatea ca, in cadrul procedurii reglementate de alin. (4) al art. 24 din Legea nr. 554/2004, instanta sa stabileasca valoarea obiectului la care se aplica penalitatile de intarziere, in ipoteza in care instanta prevazuta de art. 24 alin. (3) din aceeasi lege nu a stabilit acest lucru.

100. Unele instante au opinat in sensul ca o astfel de posibilitate nu exista, intrucat s-ar ajunge ca instanta prevazuta de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 sa se substituie in atributii instantei prevazute de art. 24 alin. (3) din aceeasi lege.

101. Trebuie facuta o distinctie cu privire la acest aspect: exista, pe de o parte, situatia, cel putin teoretica, in care instanta prevazuta de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu indica nimic cu privire la obiectul la care se aplica penalitatile stabilite in cota procentuala si, pe de alta parte, situatia in care aceasta instanta stabileste ca respectivele penalitati se aplica la valoarea obiectului litigiului, fara a arata care este, in concret, aceasta valoare. Intrebarea instantei de trimitere se refera, mai degraba, la aceasta din urma ipoteza.

102. In prima situatie s-ar putea sustine, strict teoretic, ca instanta prevazuta de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 nu se poate substitui instantei prevazute de art. 24 alin. (3) din aceeasi lege, ci trebuie sa se limiteze a interpreta vointa acesteia, iar, in cazul in care aceasta vointa nu poate fi identificata, singura solutie ar fi lamurirea dispozitivului. In cazul particular pe care il analizam insa, avand in vedere prevederea legala cuprinsa in art. 906 alin. (3) din Codul de procedura civila in care se precizeaza ca penalitatile se calculeaza ca procentaj din valoarea obiectului obligatiei, interpretarea vointei instantei care a stabilit penalitatile nu ridica, de principiu, nicio problema serioasa, fiind de presupus, chiar in lipsa unei precizari explicite, ca instanta a avut in vedere valoarea indicata de legiuitor.

103. In schimb, in ceea ce priveste calculul efectiv al valorii obiectului obligatiei, atunci cand instanta investita in temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a stabilit ca penalitatile se aplica la valoarea obiectului litigiului, fara a arata care este, in concret, aceasta valoare, nu exista niciun motiv pentru care instanta prevazuta de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 sa nu poata efectua ea insasi acest calcul. Actul de decizie este apanajul instantei prevazute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, dar chestiunile de calcul pot fi lasate in sarcina instantei prevazute de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. Trebuie observat faptul ca valoarea obiectului obligatiei este exterioara atat procedurii reglementate de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cat si procedurii reglementate de art. 24 alin. (3) din aceeasi lege, regasindu-se in cadrul litigiului de fond care s-a finalizat cu hotararea supusa executarii. Fata de aceasta situatie nu exista niciun argument pertinent pentru care instanta prevazuta de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sa fie singura in masura sa calculeze aceasta valoare, mai ales in conditiile in care este posibil ca respectiva valoare sa fie deja stabilita in cadrul litigiului de fond.

104. In consecinta, in cadrul procedurii reglementate de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, instanta de judecata poate stabili valoarea obiectului obligatiei la care se aplica penalitatile de intarziere stabilite in procent pe zi de intarziere, in ipoteza in care instanta prevazuta la art. 24 alin. (3) din aceeasi lege nu a stabilit acest lucru.

Pentru considerentele expuse, ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat ca se impune admiterea sesizarii, pronun?and urmatoarea solu?ie:

„Admite sesizarea privind pronuntarea unei hotarari prealabile, formulata de Curtea de Apel Iasi – Sectia de contencios administrativ si fiscal in Dosarul nr. 2.711/99/2016, si, in consecinta, stabileste ca:

 In interpretarea prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare:

-termenul in care creditorul poate solicita fixarea sumei ce i se datoreaza de catre debitor cu titlu de penalitati este termenul de prescriptie a executarii silite, de 3 ani, reglementat de art. 706 din Codul de procedura civila, termen care curge de la data executarii obligatiei sau, in caz de neexecutare, de la data expirarii termenului de trei luni, inauntrul caruia debitorul avea posibilitatea sa execute in natura obligatia;

-penalitatile stabilite in procent pe zi de intarziere se calculeaza de la momentul indicat in incheierea pronuntata in cadrul procedurii reglementate de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, pana la executarea obligatiei, dar nu mai tarziu de momentul expirarii termenului de trei luni, inauntrul caruia debitorul avea posibilitatea sa execute in natura obligatia, in caz de neexecutare;

in cadrul procedurii reglementate de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, instanta de judecata poate stabili valoarea obiectului obligatiei la care se aplica penalitatile de intarziere stabilite in procent pe zi de intarziere, in ipoteza in care instanta prevazuta la art. 24 alin. (3) din aceeasi lege nu a stabilit acest lucru.

Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedura civila.

Pronuntata in sedinta publica din data de 22 februarie 2018.”

 


Follow Me

facebook linkedin twitter

Comments closed