cuantumul despagubirilor; raspunderea pentru fapta proprie reprezentand profit nerealizat
R O M A N I A
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
SECTIA A-II-A CIVILA
Decizia nr. 98/2012 Dosar nr. 4622/114/2007/a1 Sedinta publica de la 19 ianuarie 2012
Asupra recursului de fata;
Din examinarea actelor si lucrarilor dosarului, constata urmatoarele:
Prin sentinta comerciala nr. 1397 din 2 noiembrie 2010, pronuntata in dosarul nr. 4622/114/2007, judecatorul din cadrul Tribunalului Buzau, sectia comerciala si de contencios administrativ, a admis in parte actiunea formulata de reclamanta SC T. SRL in contradictoriu cu parata SC A.G.G. SRL si a obligat parata sa plateasca reclamantei suma de 23.715 lei, cu titlu de profit nerealizat in perioada 15 februarie – 14 iunie 2007.
Din probatoriu administrat, judecatorul a retinut urmatoarea situatie de fapt: la data de 05 decembrie 2006 reclamanta a inchiriat de la o terta societate un teren pentru amplasarea unei statii de distributie G.P.L., statia fiind achizitionata in data de 21 decembrie 2006, neputand fi amplasata pe terenul inchiriat intrucat era ocupat de statia paratei. Proprietarul terenului a notificat parata sa elibereze terenul, aceasta din urma procedand la eliberare la data de 14 iunie 2007, conform procesului verbal incheiat de executorul judecatoresc.
Din raportul de expertiza efectuat in cauza, judecatorul a retinut ca daca reclamanta ar fi instalat statia de distributie G.P.L. chiar la momentul cumpararii si ar fi obtinut toate avizele si autorizatiile necesare, ar fi inceput activitatea efectiva la data de 15 februarie 2007, astfel incat a apreciat ca perioada in care reclamanta a fost impiedicata sa desfasoare activitate ar fi de 4 luni (15 februarie 2007 – 14 iunie 2007). Raportat la aceasta perioada, judecatorul a retinut calculul efectuat de expert cu privire la prejudiciul suferit de reclamanta in cele 4 luni.
Sentinta de fond a fost apelata de reclamanta SC T. SRL, care a solicitat admiterea recursului si modificarea sentintei de fond in sensul admiterii actiunii in totalitate.
Prin decizia nr. 4 din 20 ianuarie 2011 a Curtii de Apel, sectia comerciala si de contencios administrativ, a admis apelul reclamantei, a schimbat sentinta de fond in sensul admiterii in totalitate a cererii de chemare in judecata si obligarii paratei la plata sumei de 280.000 lei cu titlu de daune.
Judecatorii apelului au apreciat ca judecatorul fondului a retinut corect situatia de fapt, gresind in ceea ce priveste nivelul despagubirii. Au apreciat ca finalitatea daunelor interese compensatorii consta in repararea integrala a prejudiciului cauzat creditorului, prin acordarea pierderilor efective si a castigului nerealizat. Au constatat astfel ca expertul a stabilit un nivel al acestor sume superior sumei solicitate de reclamanta prin cererea de chemare in judecata, acordand, in concluzie, in baza principiului disponibilitatii, suma solicitata prin actiune. Au criticat suma acordata de judecatorul fondului, apreciind ca nu este sustinuta prin probe; au mai precizat ca la stabilirea prejudiciului trebuie avut in vedere doar culpa paratei, care nu a eliberat terenul la data la care reclamanta l-a inchiriat de la terta societate.
Decizia de apel a fost recurata de parata SC A.G.G. SRL, care a solicitat in principal casarea deciziei de apel si trimiterea cauzei spre rejudecare, iar in subsidiar, modificarea deciziei de apel in sensul respingerii apelului reclamantei.
Criticile paratei au vizat, pentru solutia de casare cu trimitere spre rejudecare, aspectul incalcarii formelor de procedura, apreciind ca judecatorii apelului nu au pus in discutia partilor aspecte importante, incalcand astfel principiul contradictorialitatii; a mai sustinut ca judecatorii apelului nu au motivat acordarea daunelor sub aspectul cuantumului.
In ce priveste solicitarea de modificare a deciziei de apel in sensul respingerii apelului reclamantei, parata a invocat dispozitiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerand ca judecatorii apelului nu au aplicat corect dispozitiile art. 998 C. civ. Parata a invocat faptul ca reclamanta a notificat-o in vederea eliberarii terenului pana la data de 22 octombrie 2007, a mai aratat ca nivelul despagubirilor nu poate cuprinde decat prejudiciul efectiv, beneficiul nerealizat intervenind doar in cauza raspunderii contractuale; de asemenea, a aratat ca nivelul despagubirilor a fost stabilit dupa criterii nerealiste, fara a se observa ca reclamanta a obtinut avizele de functionare dupa 6 luni de la instalarea statiei G.P.L., iar raportarea la profiturile proprii este nelegala, in conditiile in care ea era cunoscuta in zona, in timp de reclamanta nu se bucura de notorietate. A criticat decizia de apel si din perspectiva lipsei criteriilor efective din care sa rezulte modul de stabilire al cuantumului despagubirii acordate.
Prin intampinare, reclamanta SC T. SRL a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind legalitatea deciziei de apel.
Nu au fost administrate inscrisuri noi in recurs.
Analizandu-se decizia de apel din perspectiva criticilor formulate si a apararilor invocate, se retin urmatoarele:
Este inlaturata critica paratei referitoare la incalcarea principiului contradictorialitatii, constatandu-se ca judecatorii apelului au respectat dispozitiile legale, dand posibilitatea partilor sa isi faca apararile in cauza si sa administreze probele care le cred de cuviinta. De asemenea, este inlaturata si critica paratei referitoare la nemotivarea deciziei sub aspectul cuantumului daunelor acordate, constatandu-se ca judecatorii apelului au motivat suma stabilita prin raportare la expertiza efectuata in cauza.
Se retine temeinicia motivului de recurs intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din perspectiva gresitei aplicari a prevederilor art. 998 C. civ., cu raportare la elementele raspunderii civile delictuale. Astfel, se constata ca judecatorii apelului au apreciat cuantumul despagubirilor ce se cuvin reclamantei doar prin raportare la culpa paratei, care nu a eliberat terenul. Este evident ca stabilirea culpei este un element care atrage aplicabilitatea dispozitiilor ce reglementeaza raspunderea civila delictuala, dar acest element este de natura de a stabili persoana vinovata delictual, nefiind definitorie sub aspectul despagubirilor solicitate.
Din aceasta perspectiva, se retine ca prejudiciul, alt element al raspunderii civile delictuale, trebuie dovedit, neputand fi acordata cu titlu de despagubire suma solicitata de reclamanta, in lipsa unor dovezi care sa justifice cuantumul acesteia. Se observa ca judecatorii apelului s-au raportat in operatiunea de stabilire a nivelului prejudiciului la totalitatea veniturilor realizate de societate, acest criteriu nefiind util pentru stabilirea prejudiciului suferit de reclamanta la punctul de lucru ce urma a fi infiintat pe terenul inchiriat. In consecinta, se apreciaza ca judecatorul fondului a facut o corecta aplicare a principiilor pentru stabilirea prejudiciului suferit de reclamanta prin raportare la suma efectiva ce ar fi fost obtinuta de reclamanta in conditiile in care ar fi putut instala statia G.P.L. si ar fi obtinut avizele de functionare necesare. Se subliniaza ca nivelul despagubirii ce se cuvine reclamantei nu trebuie raportat la data la care a incheiat contractul de inchiriere pentru teren, acest moment nefiind cel in care reclamanta ar fi obtinut un profit din activitatea ce urma sa o desfasoare. Asa cum a retinut si judecatorul fondului, esential este momentul in care statia G.P.L. ar fi urmat sa functioneze, acesta fiind si momentul in care reclamanta putea obtine profit, de care a fost lipsita datorita atitudinii paratei de a nu elibera terenul.
Nu poate fi retinuta apararea paratei ca prejudiciul nu ar trebui raportat la profitul propriu obtinut, ca urmare a vadului comercial de care beneficia, constatandu-se ca vadul comercial nu cuprinde numai notorietatea comerciantului, ci si locatia ca atare, astfel incat profitul obtinut este determinat si de pozitionarea efectiva a statiei G.P.L., aspect ce nu tine de bonitatea si notorietatea comerciantului ce a ocupat anterior acea locatie.
Pentru considerentele retinute, in temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul paratei va fi admis. Decizia de apel va fi modificata in sensul respingerii apelului declarat de reclamanta impotriva sentintei de fond.
In considerarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., intimata va fi obligata la plata cheltuielilor de judecata efectuate si dovedite de recurenta, constand in taxa judiciara de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de parata SC A.G.G. SRL, impotriva deciziei Sectiei comerciale, de contencios administrativ si fiscal a Curtii de Apel Ploiesti nr. 4 din 20 ianuarie 2011.
Modifica decizia recurata, in sensul ca respinge apelul reclamantei.
Obliga intimata sa plateasca recurentei suma de 3455 lei, reprezentand cheltuieli de judecata.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, astazi 19 ianuarie 2012.