2 January 2018

Competenta materiala in cazul unei actiuni in pretentii vs. institutie publica

Actiunile patrimoniale, avand ca obiect obligarea unei institutii publice la plata unei sume de bani sunt de competenta instantei de drept comun, atunci cand nu se solicita si anularea unui act nelegal, nu se cere cenzurarea refuzului de a emite un act administrativ, ori nu au legatura cu incheierea, modificarea, executarea sau incetarea unui contract administrativ. Raportul juridic care a condus la sesizarea instantei nu este unul de drept public, ci unul de drept comun, actiunea reclamantului avand ca obiect plata unor sume, astfel incat solutionarea unei astfel de cereri intra in competenta jurisdictiei de drept comun si nu a celei de contencios administrativ.

 R O M A N I A
INALTA CURTE DE CASA?IE ?I JUSTI?IE
Sec?ia de Contencios Administrativ ?i Fiscal

Decizia nr. 3401/2016

?edin?a din camera de consiliu de la 6 decembrie 2016

Decizia nr. 3401/2016

Asupra conflictului negativ de competenta de fata;

Din examinarea lucrarilor din dosar, constata urmatoarele:

Obiectul cererii deduse judecatii

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Iasi, sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, reclamantul Inspectoratul de Stat in Constructii – I.S.C. pentru Inspectoratul Regional in Constructii Nord-Est a solicitat, in contradictoriu cu parata Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA prin Directia Regionala de Drumuri si Poduri Iasi, obligarea paratei la plata sumei totale de 12.950.973,34 lei reprezentand cote datorate de parata in baza a doua legi speciale, respectiv Legea nr. 50/1991 si Legea nr. 10/1995 pentru investitiile realizate.

Hotararile care au generat conflictul de competenta

Prin sentinta civila nr. 343 din 13 aprilie 2016, Tribunalul Iasi a admis exceptia necompetentei sale materiale, invocata din oficiu, si, in consecinta, a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Curtii de Apel Iasi.

Pentru a pronunta aceasta solutie, Tribunalul Iasi a retinut ca reclamanta Inspectoratul de Stat in Constructii este institutie publica, iar sumele solicitate prin prezenta actiune se achita potrivit legii in contul reclamantei, destinatia acestora fiind aceea de a acoperi cheltuielile pentru controlul statului in amenajarea teritoriului, urbanism si autorizarea executarii lucrarilor de constructii (Legea nr. 50/1991) sau cheltuielile pentru asigurarea calitatii in constructii (Legea nr. 10/1995), ambele activitati fiind desfasurate sub autoritatea statului.

Astfel, in prezenta cauza, o institutie publica (Inspectoratul de Stat in Constructii) a chemat in judecata o persoana juridica asimilata autoritatii publice (Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA) pentru achitarea contributiilor obligatorii prevazute de Legea nr. 50/1991 si Legea nr. 10/1995.

In mod evident, natura juridica a raportului dedus judecatii este una de drept administrativ, intrucat aplicarea dispozitiilor legale invocate in actiune vizeaza indeplinirea atributiilor reclamantului ca institutie publica. Sumele solicitate de reclamant reprezinta contributii obligatorii ale fiecarei persoane care are calitatea de investitor in sensul legii, contributii care ajung in contul institutiei publice si care au o destinatie speciala.

Raportat la fondul raportului juridic, in cauza sunt aplicabile dispozitiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, iar reclamantul a indicat sumele datorate de parat defalcat pentru fiecare investitie in parte, pentru cateva din acestea, cele efectuate in judetele Iasi si Vaslui, sumele depasind pragul de 1.000.000 lei.

La randul sau, prin sentinta civila nr. 140 din 05 septembrie 2016, Curtea de Apel Iasi a admis exceptia necompetentei sale materiale, invocata de reclamant, si a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Iasi, sectia civila.

Solutia instantei s-a intemeiat pe considerentul ca obiectul litigiului il reprezinta o pretentie constand in neachitarea unor sume datorate de parata C.N.A.D.N.R. – prin Directia Regionala de Drumuri si Poduri Iasi, in baza a doua legi speciale, respectiv in baza Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare si a Legii nr. 10/1995 privind calitatea in constructii.

In atare conditii, actiunea Inspectoratului de Stat in Constructii ce face obiectul prezentului litigiu are o natura civila si nu se circumscrie prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, intrucat suma pretinsa nu rezulta din acte administrative emise sau incheiate de autoritatile publice locale si judetene si nici nu priveste taxe si impozite, ci reprezinta cote datorate in baza a doua legi speciale, respectiv Legea nr. 50/1991 si Legea nr. 10/1995, pentru investitiile realizate de parata, fiind de competenta instantei de drept comun, care in functie de valoarea cererii, in speta, peste 200.000 lei, revine Tribunalului lasi, sectia civila.

Constatand existenta conflictului negativ de competenta, Curtea de Apel Iasi a decis, in temeiul art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., inaintarea cauzei catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, in vederea solutionarii acestuia.

Solutia Inaltei Curti asupra conflictului negativ de competenta

Examinand conflictul negativ de competenta, Inalta Curte va constata ca in speta, in raport de obiectul litigiului si dispozitiile legale incidente, competenta solutionarii cauzei apartine Tribunalului Iasi, sectia civila.

In speta, reclamantul Inspectoratului de Stat in Constructii a investit instanta de contencios administrativ cu solutionarea cererii privind obligarea paratei Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA la plata sumei totale de 12.950.973,34 lei, reprezentand cote datorate in baza a doua legi speciale, respectiv Legea nr. 50/1991 si Legea nr. 10/1995 pentru investitiile realizate de aceasta in judetele Bacau, Iasi, Neamt si Vaslui, cu penalitatile aferente.

In motivare, reclamantul a aratat, in esenta, ca parata a solicitat autoritatilor competente emiterea autorizatiilor de construire pentru executarea de lucrari la investitiile mentionate in cerere, avand obligatia, conform art. 30 din Legea nr. 50/1991 republicata, de a achita o cota de 0,1% din valoarea lucrarilor autorizate, precum si, potrivit art. 40 din Legea nr. 10/1995, lunar, o suma echivalenta cu cota de 0,70% din cheltuielile pentru executarea lucrarilor, intarzierile la plata fiind penalizate cu 0,15% pe zi de intarziere.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata”.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „Persoana vatamata intr-un drept recunoscut de lege sau intr-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemultumita de raspunsul primit la plangerea prealabila sau care nu a primit niciun raspuns in termenul prevazut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanta de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea in tot sau in parte a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparatii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instantei de contencios administrativ si cel care se considera vatamat intr-un drept sau interes legitim al sau prin nesolutionarea in termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri, precum si prin refuzul de efectuare a unei anumite operatiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.

Potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se intelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizarii executarii legii sau a executarii in concret a legii, care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, in sensul prezentei legi, si contractele incheiate de autoritatile publice care au ca obiect punerea in valoare a bunurilor proprietate publica, executarea lucrarilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizitiile publice…”, iar potrivit alin. (2) al aceluiasi articol sunt asimilate actelor administrative unilaterale „si refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, dupa caz, faptul de a nu raspunde solicitantului in termenul legal”.

De asemenea, potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, prin contencios administrativ se intelege „activitatea de solutionare de catre instantele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor in care cel putin una dintre parti este o autoritate publica, iar conflictul s-a nascut fie din emiterea sau incheierea, dupa caz, a unui act administrativ, in sensul prezentei legi, fie din nesolutionarea in termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”.

Inalta Curte constata ca, in cauza, nu s-a solicitat anularea unui act administrativ emis de parati, prezentul litigiu nu decurge din incheierea modificarea sau executarea unui contract administrativ si nici nu se refera la acte emise sau incheiate de autoritatile publice locale sau centrale, dupa cum nici nu are ca obiect impozite, taxe, contributii, datorii vamale.

Inalta Curte constata, astfel, ca cererea reclamantului nu se subsumeaza niciuneia dintre categoriile reglementate in Legea nr. 554/2004 si nici prin alte legi speciale, pentru ca, astfel, instanta de contencios administrativ sa fie competenta in a solutiona actiunea.

Actiunile patrimoniale, avand ca obiect obligarea unei institutii publice la plata unei sume de bani sunt de competenta instantei de drept comun, atunci cand nu se cere si anularea unui act nelegal, nu se cere cenzurarea refuzului de a emite un act administrativ, ori nu au legatura cu incheierea, modificarea, executarea sau incetarea unui contract administrativ.

Raportul juridic care a condus la sesizarea instantei nu este unul de drept public, ci unul de drept comun, actiunea reclamantului avand ca obiect plata unor sume, astfel incat solutionarea unei astfel de cereri intra in competenta jurisdictiei de drept comun si nu a celei de contencios administrativ.

In concluzie, Inalta Curte, in acord cu considerentele retinute de Curtea de Apel Iasi, constata ca raportul juridic dedus judecatii are natura civila, astfel incat in cauza competenta de solutionare a litigiului apartine instantei de drept comun si, avand in vedere valoarea pretentiilor, aceasta instanta este tribunalul, potrivit dispozitiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ. raportat la art. 94 pct. 1 lit. k).

Pentru considerentele expuse, in conformitate cu dispozitiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Inalta Curte va stabili competenta de solutionare a prezentei cauze in favoarea Tribunalului Iasi, sectia civila.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileste competenta de solutionare a cauzei privind pe reclamantul Inspectoratul de Stat in Constructii – I.S.C. pentru Inspectoratul Regional in Constructii Nord-Est, in contradictoriu cu parata Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA prin Directia Regionala de Drumuri si Poduri Iasi, in favoarea Tribunalului Iasi, sectia I civila.

Definitiva.

Pronuntata in sedinta publica astazi, 6 decembrie 2016.


Follow Me

facebook linkedin twitter

Comments closed