21 January 2018

Efectul pozitiv al lucrului judecat. Obligarea la ridicarea constructiilor edificate ilegal. Servitutea de buna vedere

 R O M A N I A
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
Sectia a II-a civila
Decizia nr. 126/2017
Sedinta publica din 31 ianuarie 2017
Decizia nr. 126/2017
Asupra recursului de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata sub nr. 12553/118/2009 pe rolul Tribunalului Constanta, reclamantii A. si B., au chemat in judecata pe parata SC C. SRL, solicitand instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa dispuna obligarea paratei la ridicarea constructiilor edificate in mod ilegal in imediata vecinatate a imobilului proprietatea reclamantilor; obligarea paratei sa aduca imobilul proprietatea reclamantilor in starea initiala, anterioara inceperii constructiei ilegale – dar la acest capat de cerere reclamantii au renuntat prin cererea depusa in data de 4 decembrie 2012 si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

Totodata au invocat si exceptia de nelegalitate a autorizatiei de construire din 24 iunie 2009.
In drept, au invocat prev. art. 480 si urm. C. civ., Legea nr. 50/1991 si Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Parata nu a depus intampinare, insa a invocat exceptii, a formulat aparari, a solicitat administrarea de probe in cauza si a fost reprezentata prin aparator ales.
Prin incheierea de sedinta din data de 20 ianuarie 2010, instanta a respins exceptia de necompetenta functionala a Sectiei Comerciale a Tribunalului Constanta invocata de parata, cu motivarea din acea incheiere.
Prin incheierea de sedinta din data de 17 martie 2010 instanta, in temeiul disp. art. 4 din Legea nr. 554/2004 a dispus sesizarea instantei de contencios administrativ pentru solutionarea exceptiei de nelegalitate a autorizatiei de constructie din 24 iunie 2009, a dispus suspendarea judecatii pana la solutionarea exceptiei de nelegalitate si a trimis dosarul la completele specializate din cadrul sectiei comerciale si de contencios administrativ fiscal.
Exceptia de nelegalitate a autorizatiei de constructie din 24 iunie 2009 a fost admisa prin Sentinta civila nr. 1135/CA din 22 iunie 2011 pronuntata de Tribunalul Constanta, sectia de contencios administrativ si fiscal, in dosarul nr. x/118/2010, ramasa definitiva si irevocabila prin respingerea recursului declarat de SC C. SRL prin Decizia civila nr. 1283/CA din 3 noiembrie 2011.
Dupa repunerea cauzei pe rol, prin incheierea de sedinta din data de 31 mai 2012 instanta a respins ca nefondata cererea de sesizare a completului imediat urmator pentru solutionarea exceptiei nelegalei compuneri a completului de judecata, respingand ca nefondata exceptia nelegalei compuneri a completului de judecata, cu motivarea din acea incheiere, iar prin incheierea de sedinta din data de 13 septembrie 2012, instanta a respins exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Constanta.
Prin incheierea de sedinta din data de 21 noiembrie 2013 si 9 ianuarie 2014, instanta a respins cererile de recuzare formulate de parti impotriva expertului judiciar D. si a admis unele obiectiuni la raportul de expertiza potrivit celor retinute in aceste incheieri de sedinta.
Prin Sentinta civila nr. 700 din 27 februarie 2014 instanta a admis in parte actiunea precizata, in sensul ca a obligat parata la ridicarea constructiei edificate in imediata vecinatate a imobilului proprietatea reclamantilor, reprezentata de o prelungire a zidului cu o suprafata de 7,34 ml x 2,89 ml pe partea din constructia apartinand paratei si care este situata “cum te uiti din str. … inspre Aleea … si spre constructia apartinand reclamantilor” si a obligat parata ca parte aflata in culpa procesuala sa plateasca reclamantilor suma de 22.525,94 lei, reprezentand cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta a retinut, in esenta, ca reclamantii A. si B. (soti) sunt proprietarii imobilului teren si constructii situat in Constanta, avand ca vecini: la N – str. … pe o latime de 9,96 ml; la S – Aleea …, pe o latime de 9,36 ml; la E – Clubul “…” pe o lungime de 20,72 ml si la V – teren proprietate …, asa cum rezulta din contractul de vanzare-cumparare autentificat in 25 februarie 2005 la BNP Asociati “E.”.
Parata SC C. SRL este proprietara imobilului vecin, compus din teren in suprafata de 545,65 mp conform masuratorilor cadastrale si constructia existenta pe acesta, in suprafata construita de 380,40 mp formata din S+P+3E – club, imobil situat in Constanta, asa cum rezulta din contractul de vanzare-cumparare autentificat in 28 februarie 2008 la BNP F.
Prin autorizatia de construire din 24 iunie 2009 emisa de Primarul Municipiului Constanta, parata a obtinut autorizatia pentru efectuarea lucrarilor de construire constand in “Amenajare si modernizare cladire S+P+3E+T (la parter: amenajare cafenea si club, refacere acces la imobil, amenajari spatii receptie si birouri; la etajul 1: reamenajare birouri, sali traning; la etajul 2: reamenajare birouri, sali de conferinta; la etajul 3: reamenajare birouri, spatii relaxare; la terasa: amenajare bistro si gradina japoneza; realizare doua plansee intermediare in sala de cinematograf; montare doua lifturi exterioare.
S-a mai retinut ca prin Sentinta civila nr. 1135/CA din 22 iunie 2011 pronuntata de Tribunalul Constanta, sectia de contencios administrativ si fiscal, in dosarul nr. x/118/2010, ramasa definitiva si irevocabila prin respingerea recursului declarat de SC C. SRL prin Decizia civila nr. 1283/CA din 3 noiembrie 2011, a fost admisa exceptia de nelegalitate invocata de reclamantii A. si B. in contradictoriu cu paratii SC C. SRL si Primarul Municipiului Constanta si s-a constatat nelegalitatea autorizatiei de construire din 24 iunie 2009 emisa de Primarul Municipiului Constanta.
Prin aceasta sentinta s-a retinut cu autoritate de lucru judecat ca planul de situatie existent – faza CU intocmit de arh. G. in anul 2008 evidentiaza zona de reamenajare imobil spre str. …, cat si zona de amplasare a doua lifturi exterioare, iar din acest plan se constata ca cele doua lifturi exterioare sunt amplasate la o oarecare distanta atat fata de peretele din partea stanga, cat si fata de fatada posterioara a constructiei proprietatea reclamantilor. In acelasi plan este evidentiat si peretele pe o lungime de 6,40 m care se abate de la aliniament, si evidentiata o distanta de 7,40 ml de la extremitatea acestuia pana la constructia proprietatea reclamantilor.
In schimb, in planul de situatie existent – faza PAC intocmit de arh. G. se observa ca peretele, evidentiat initial in planul de situatie existent – faza CU, cu o lungime de 6,40 m, apare ca prelungit pana in imediata apropiere a constructiei proprietatea reclamantilor, aparand astfel o suprafata de 7,34 ml x 2,89 ml, indicata ca facand parte din constructia existenta propusa spre modernizare, desi aceasta suprafata nu fusese evidentiata in nici una din documentatiile cadastrale anterioare.
S-a retinut cu autoritate de lucru judecat prin aceasta sentinta si faptul ca insusi expertul-parte al paratei C. a admis ca exista o extindere la sol, pe care o arata ca fiind de numai 6,56 mp, in conditiile in care insa, o astfel de extindere nu ii era permisa, intrucat ar fi condus la modificarea POT existent, precum si faptul “ca suprafata construita existenta a fost extinsa, in urma emiterii AC 1392/2009, cu o suprafata de 18,90 mp este confirmata prin adresa nr. R30/P din 18 martie 2010 a Inspectoratului de Stat in Constructii – Inspectoratul Teritorial in Constructii Sud – Est – Directia Judeteana de Control in Constructii Constanta” (…) “precum si prin expertiza tehnica imobiliara efectuata in cauza, dar rezulta din chiar documentatia PAC, respectiv din raportul de expertiza efectuat de ing. H.
Instanta de contencios administrativ retinand cu autoritate de lucru judecat si ca “nu poate fi retinuta lipsa unei vatamari a drepturilor si intereselor reclamantilor, in conditiile in care chiar partea de constructie realizata cu incalcarea cerintelor CU este cea care obtureaza deschiderile de vedere ale cladirii proprietatea reclamantilor”.
Tribunalul a retinut ca Sentinta civila nr. 1135/CA din 22 iunie 2011 pronuntata de Tribunalul Constanta, sectia de contencios administrativ si fiscal, in dosarul nr. x/118/2010 si Decizia civila nr. 1283/CA din 3 noiembrie 2011 a Curtii de Apel Constanta, are autoritate de lucru judecat in ceea ce priveste considerentele sale, prin care s-a rezolvat problema exceptiei de nelegalitate a autorizatiei de construire si cu privire la extinderea nelegala a unei parti din constructia apartinand paratei (partea nou construita la constructia veche, existenta) si la vatamarea drepturilor reclamantilor, respectiv a servitutii de vedere, ca urmare a faptului ca aceasta parte din constructia noua ce a fost extinsa pana in aproprierea constructiei apartinand reclamantilor, obtureaza deschiderile de vedere ale cladirii proprietatea reclamantilor.
Servitutea de buna vedere este definita ca fiind un drept imobiliar asupra lucrului altuia (dezmembramant al dreptului de proprietate asupra fondului aservit) si se transmite odata cu fondul dominant, iar caracteristica sa de baza este aceea ca servitutea are un caracter perpetuu, durand atat timp cat exista imobilele si situatia din care s-au nascut.
Tribunalul a retinut, in esenta, ca fata de art. 611 – 614 din Vechiul C. civ., fata de Ordinul nr. 536/1997 al Ministerului Sanatatii, in vigoare la data realizarii extinderii nelegale la constructia existenta de catre parata (abrogat in prezent prin Ordinul nr. 119 din 4 februarie 2014 pentru aprobarea Normelor de igiena si sanatate publica privind mediul de viata al populatiei), respectiv art. 2 din Norme, precum si fata de faptul ca parata a construit nelegal o extindere la constructia pe care o cumparase initial, reclamantii sunt prejudiciati prin incalcarea dreptului lor de vedere si lumina.
Instanta a retinut ca fata de aceste norme de lege si fata de faptul ca parata a construit nelegal o extindere la constructia pe care o cumparase initial, in suprafata construita de 380,40 mp, asa cum s-a mentionat si in considerentele de mai sus, constructia a carei nelegala construire s-a constatat fiind reprezentata de o prelungire a zidului cu o suprafata de 7,34 ml x 2,89 ml pe partea din constructia apartinand paratei si care este situata “cum te uiti din str. … inspre Aleea … si spre constructia apartinand reclamantilor”, din aceasta cauza fiind obturate deschiderile de vedere ale cladirii proprietatea reclamantilor, reclamantii fiind astfel prejudiciati prin incalcarea dreptului lor de vedere si lumina.
Tribunalul a mai retinut ca, desi s-a constatat nelegalitatea autorizatiei de construire, nu se impune ridicarea intregului corp de constructie (nou) asa cum au solicitat reclamantii, deoarece numai partea de prelungire a zidului cu o suprafata de 7,34 ml x 2,89 ml pe partea din constructia apartinand paratei si care este situata “cum te uiti din str. … inspre Aleea … si spre constructia apartinand reclamantilor”, s-a retinut cu autoritate de lucru judecat de catre instanta de contencios administrativ ca este nelegal ridicata, iar din probele administrate si coroborate in cauza de fata, rezulta de asemenea ca numai aceasta parte a constructiei paratei aduce atingere dreptului de vedere si lumina la imobilul reclamantilor.
Chiar daca parata a initiat procedura de reintrare in legalitate, prejudicierea imobilului reclamantilor, constand in obturarea deschiderilor de vedere ale cladirii acestora, s-a produs la data ridicarii acelei parti din constructia paratei care acopera deschiderile de vedere si lumina (ferestrele), asa cum s-a mentionat, iar singura posibilitate de inlaturare a acestui prejudiciu consta in demolarea acelei parti din constructia apartinand paratei care s-a retinut cu autoritate de lucru judecat si de catre instanta de contencios administrativ ca este ridicata nelegal si ca obtureaza deschiderile de vedere ale cladirii proprietatea reclamantilor.
Impotriva Sentintei civile nr. 700 din 27 februarie 2014 pronuntata de Tribunalul Constanta in dosarul nr. x/118/2009, a formulat apel parata SC C. SRL, care a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civila nr. 54 din 3 februarie 2016, pronuntata de Curtea de Apel Constanta, sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal; prin aceeasi decizie a fost obligata apelanta la plata sumei de 8.680 lei cheltuieli de judecata catre intimatii-reclamanti.
Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de apel a retinut, in esenta, urmatoarele:
Cu privire la critica referitoare la necompetenta materiala a tribunalului, instanta de apel a constatat ca aceasta exceptie nu a fost invocata de parata la momentul sesizarii instantei – 19 noiembrie 2009 – moment in raport de care se verifica competenta materiala, ci abia la 6 septembrie 2012 cand s-a invocat o hotarare data in procedura ordonantei presedintiale purtata intre aceleasi parti, hotarare care insa nu are autoritate de lucru judecat cu privire la prezentul litigiu dedus judecatii.
Fata de dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. a) Vechiul C. proc. civ., tinand cont de momentul sesizarii instantei, de natura comerciala si de caracterul neevaluabil al litigiului, instanta de apel a apreciat ca fiind neintemeiata critica referitoare la incalcarea normelor de competenta materiala de catre instanta de fond.
In ce priveste critica referitoare la incalcarea principiului continuitatii completului de judecata, instanta de apel a constatat, pe de o parte ca fata de normele procedurale sub imperiul carora se poarta litigiul, nu este prevazuta o dispozitie care sa atraga sanctiunea nulitatii hotararii, iar pe de alta parte modificarea compunerii completului de judecata s-a efectuat potrivit ROI al instantelor, din motive obiective, judecatorul care a intrat initial in compunerea completului se afla in concediu pentru cresterea copilului. Imprejurarea ca ulterior acesta si-a reluat activitatea nu era de natura sa duca la o noua modificare a compunerii completului.
Astfel, instanta de apel a constatat ca nu a fost incalcata nici o dispozitie procedurala cu caracter imperativ cu privire la compunerea instantei, ca nu suntem in prezenta unui caz de incompatibilitate care sa o fi determinat pe apelanta sa formuleze cerere de recuzare a judecatorului, cerere care sa fi fost respinsa in mod gresit, motiv pentru care si aceasta critica a fost considerata neintemeiata.
Cu privire la critica vizand incalcarea principiilor dreptului la aparare, contradictorialitatii si oralitatii care guverneaza procesul civil instanta de apel a constatat ca este vadit neintemeiata, partea avand angajati mai multi avocati si nici o regula de procedura in materie civila nu obliga instanta sa nu solutioneze o cauza pana nu sunt prezenti toti avocatii angajati, sau numai unul anume. Aceasta pentru ca dreptul la aparare nu este unul absolut, el trebuind exercitat cu buna credinta potrivit dispozitiilor art. 723 Vechiul C. proc. civ.
Instanta de prim control judiciar a retinut ca instanta de fond si-a prezentat argumentat fiecare solutie adoptata cu privire la cererile paratei si a dat posibilitatea paratei sa-si prezinte in scris concluziile cu privire la fondul litigiului, in raport de obiectul cererii si apararile formulate de parti, inclusiv cele din dosarul privind solutionarea exceptiei de nelegalitate.
De asemenea, instanta de apel a constatat ca, in cauza, desi parata avea angajati mai multi avocati, nu au inteles sa fie prezenti la termenul acordat de instanta cel putin unul, nu au depus dovezi la dosar care sa ateste imposibilitatea prezentarii pentru toti avocatii angajati, astfel ca in mod corect s-a respins cererea pentru lipsa avocatului, fiind aplicate dispozitiile art. 156 alin. (2) Vechiul C. proc. civ..
Instanta de apel a retinut ca nu a fost incalcat principiul contradictorialitatii deoarece nu s-a invocat de catre reclamanti sau din oficiu de catre tribunal vreo exceptie in lipsa partii apelante iar aceasta sa fi fost impiedicata sa-si exprime punctul de vedere.
In ceea ce priveste fondul litigiului instanta de apel a evocat considerentele Sentintei civile nr. 1135/CA din 22 iunie 2011 pronuntata de Tribunalul Constanta, sectia de contencios administrativ si fiscal, in dosarul nr. x/118/2010, prin care a fost admisa exceptia de nelegalitate invocata de reclamantii A. si B. in contradictoriu cu paratii SC C. SRL si Primarul Municipiului Constanta si s-a constatat nelegalitatea autorizatiei de construire nr. x din 24 iunie 2009 emisa de Primarul Municipiului Constanta, ramasa definitiva si irevocabila prin respingerea recursului declarat de SC C. SRL prin Decizia civila nr. 1283/CA din 3 noiembrie 2011.
Instanta de prim control judiciar a mai retinut ca in faza procesuala a apelului parata SC C. SRL a invocat la randul sau exceptia de nelegalitate a autorizatiei de construire din 17 mai 2006 eliberata de Primarul Municipiului Constanta in favoarea reclamantilor, exceptie ce a fost solutionata irevocabil prin Sentinta civila nr. 1051 din 9 iulie 2015 a Tribunalului Constanta, in sensul respingerii acesteia, tribunalul retinand ca acest act administrativ a fost emis in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 50/1991, nefiind relevate norme imperative pe care emitentul actului – Primarul Municipiului Constanta – sa le fi incalcat.
Totodata, instanta de apel a retinut ca hotararile pronuntate de instantele de contencios administrativ, care au fost sesizate de instanta care solutiona litigiul pe fond, au putere de lucru judecat cu privire la solutiile pronuntate dar si apararile formulate de parti, acestea fiind castigate procesului.
Cum exceptia de nelegalitate este un mijloc procedural de aparare, o forma de exercitare a controlului judecatoresc asupra actelor administrative si tinde la inlaturarea unui act administrativ ce are incidenta intr-o cauza aflata pe rolul instantei judecatoresti, instanta de apel a constatat ca cele stabilite prin Sentinta civila nr. 1135/2011 a Tribunalului Constanta prin care s-a constatat nelegalitatea autorizatiei de construire nr. x/2009, pentru considerentele aratate expres, respectiv ca “partea de constructie realizata cu incalcarea cerintelor CU este cea care obtureaza deschiderile de vedere ale cladirii proprietatea reclamantilor”, au dobandit autoritate de lucru judecat intre parti, neputand fi reluate spre dezbatere in vederea retinerii unei alte situatii juridice contrarii.
In acest sens, instanta de apel a retinut ca, in raporturile dintre partile litigante, aceasta autorizatie de constructie, a carei nelegalitate s-a constatat irevocabil, nu mai poate fi opusa reclamantilor in prezentul litigiu, astfel ca parata nu se mai legitimeaza cu un drept fata de reclamanti, constructia sa fiind nelegala.
De asemenea, s-a retinut ca nici probele administrate in fata instantei de apel nu schimba datele problemei, expertiza nou administrata a confirmat inca o data ca imobilul reclamantilor nu a suferit modificari si ca ferestrele din partea sudica existau din momentul construirii fiind deschise catre o alee – domeniu public si nicidecum imobilul paratei.
Totodata, a rezultat in mod clar ca noua constructie obtureaza ferestrele de la parter si etajul 1, care sunt de vedere si de lumina astfel ca prin ridicarea constructiei in mod nelegal parata ii impiedica pe reclamanti in exercitiul dreptului de proprietate asupra imobilului, a mai retinut instanta de apel.
Impotriva Deciziei civile nr. 54/2016 din 3 februarie 2016, pronuntate de Curtea de Apel Constanta, sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, a declarat recurs parata SC C. SRL intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 3, 5, 6, 7, 8 si 9 C. proc. civ.
Dupa evocarea parcursului procesual al cauzei, recurenta-parata sustine ca hotararea recurata este data cu incalcarea competentei de ordine publica a altei instante, fiind incident motivul de recurs prevazut de art. 304 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. Subliniaza ca, potrivit art. 1 C. proc. civ. 1865, competenta sa judece litigiul in fond era judecatoria si arata, totodata, ca toate criticile de la acest punct pot fi incadrate concomitent si in ipoteza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865, din perspectiva incalcarii art. 4 C. com.
Recurenta-parata arata ca instanta de apel a respins exceptia de ordine publica privind necompetenta materiala a tribunalului cu o dubla motivare, pe de o parte o sugerata tardivitate a invocarii exceptiei intrucat nu a fost ridicata la momentul sesizarii instantei, iar pe de alta parte ca neintemeiata raportat la calitatea sa de comerciant, ceea ce ar determina caracterul comercial al litigiului.
Recurenta-parata arata ca nu putea invoca exceptia concomitent cu introducerea actiunii de catre reclamant, pentru a valorifica momentul sesizarii instantei intrucat acesta este ales de reclamant potrivit principiului disponibilitatii si nu se afla sub nici o forma sub controlul paratului, iar imprejurarea ca exceptia nu a fost ridicata prin intampinare nu ar atrage respingerea ca tardiva a exceptiei respective, aceasta fiind una de ordine publica.
Recurenta-parata sustine ca in raport de normele de procedura civila aplicabile fata de data sesizarii instantei, 19 noiembrie 2009, art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. si art. 162 din acelasi cod, exceptiile de ordine publica pot fi invocate oricand in fata instantelor de fond si de apel.
Se mai arata ca litigiul este esentialmente unul de natura civila, intrucat are ca obiect o obligatie de a face, respectiv desfiintarea unei constructii si nu un act juridic, obligatiile care sunt disputate, nu sunt de natura comerciala, ci sunt de natura exclusiv civila. Prezumtia de comercialitate instituita de art. 4 C. com. este una simpla, ce poate fi rasturnata prin simpla examinare de catre instanta a actului sau obligatiei in cauza si cum nici obiectul pricinii, nici natura obligatiilor pretins incalcate nu au vreo legatura cu faptele de comert sau cu obiectul de activitate al recurentei, obligarea la demolarea unei constructii, nu poate fi considerata drept act de comert, natura civila a unui asemenea demers tinand de esenta acestuia.
Arata ca in speta nu sunt incidente prevederile art. 4 si art. 56 C. com., care sa determine competenta instantelor comerciale, intrucat, fata de obiectul litigiului, este evident ca actiunea nu deriva din fapte de comert ori contracte si obligatii ale unui comerciant, iar, pe de alta parte, calitatea de comerciant nu confera, prin ea insasi si in mod automat, caracter comercial litigiului.
In argumentarea motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-parata sustine ca solutia instantei de apel nu raspunde tuturor motivelor de apel si nu contine o expunere completa a argumentelor de fapt si de drept ce au format convingerea instantei, rezumandu-se in esenta, la citarea pe trei pagini a considerentelor Sentintei civile nr. 1135/2011 a Tribunalului Constanta, fara a arata in concret, temeiul de drept si de fapt, pentru care acestea se opun cu putere de lucru judecat, fara a trece prin propriul filtru argumentele de apel pe fondul pricinii si fara a remarca aspectele vadit contradictoriii ale acestei motivari.
Recurenta-parata arata ca Sentinta civila nr. 1135/2011, care a solutionat exceptia de nelegalitate si ale carei considerente instanta de apel le citeaza si le insuseste in totalitate, conchide, pe de o parte, ca nu poate fi retinuta in sarcina sa nici incalcarea C. civ., in ceea ce priveste servitutea de vedere, nici incalcarea Ordinului MS nr. 536/1997, in ceea ce priveste dreptul de insorire, nici a obligatiei de a solicita acordul reclamantilor, insa, pe de alta parte, nu poate fi retinuta nici lipsa unei vatamari a drepturilor si intereselor reclamantilor.
Astfel, recurenta-parata arata ca in mod vadit contradictoriu, desi se retine ca nu a incalcat textele de lege invocate de reclamanti in actiune, se arata ca nu se poate retine nici ca acestia nu ar fi fost vatamati, insa nu se indica in concret care anume drepturi si interese ar fi fost vatamate.
Se sustine ca instanta de apel isi insuseste cvasitotal si aprioric aceasta motivare contradictorie si, sub pretextul autoritatii de lucru judecat, nu mai face o proprie analiza a motivelor de critica, inclusiv a celor privind aceasta contradictorialitate, iar, pe fond, instanta de apel nu justifica de ce a dat preferinta considerentului ca “nu poate fi retinuta lipsa unei vatamari a drepturilor si intereselor reclamantilor ” si nu considerentelor potrivit carora parata nu a incalcat nici C. civ., nici OMS nr. 536/1997 si nici obligatia de a solicita acordul reclamantilor.
Totodata, recurenta-parata arata ca instanta de apel nu raspunde mai multor motive de apel, care tin de caracterul devolutiv al acestuia, enumerandu-le pe cele considerate mai importante.
In sustinerea motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-parata invoca incalcarea principiului continuitatii completului de judecata.
In acest context, se arata ca instanta de apel ignora faptul ca dupa repunerea pe rol, dosarul a fost judecat de catre un alt magistrat decat cel anterior, cu incalcarea prevederilor art. 11 din Legea nr. 304/2004 precum si ale art. 95 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti.
Astfel, se sustine ca magistratul in cauza a continuat sa activeze la instanta fondului si dupa repunerea cauzei pe rol, motiv pentru care, acesta trebuia sa intre in componenta completului care a solutionat pricina pe fond, iar imprejurarea ca dosarul a fost distribuit dupa repunerea pe rol tot la completul purtand numarul 3, insa la care activa un alt magistrat, magistratul initial facand parte dintr-un complet ce purta alt numar, nu este de natura a respecta textele evocate anterior, ci dimpotriva.
Se mai arata ca interpretarea instantei de apel goleste de continut principiul continuitatii completului de judecata, care nu se refera la judecarea dosarului de catre un complet care pur formal sau accidental primeste acelasi numar, ci la persoana magistratului care intra in compunerea completului, si in raport de care trebuie analizata continuitatea.
Totodata, sustine ca o critica distincta, dar fata de care instanta de apel nu se pronunta, priveste maniera in care a fost solutionata sesizarea paratei privind incalcarea principiului continuitatii in fata instantei fondului, aceasta fiind respinsa direct de noul magistrat investit cu solutionarea dosarului, desi, fiind un incident procedural care vizeaza un caz special de incompatibilitate, potrivit art. 98 din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti, trebuia solutionat de completul cu numarul imediat urmator.
Intr-o alta critica, recurenta-parata sustine incalcarea principiilor dreptului la aparare, oralitatii, contradictorialitatii si disponibilitatii, subliniind ca instanta de apel argumenteaza respingerea acestor motive de apel, cu considerentul ca drepturile procedurale se exercita in limita bunei-credinte, insinuand indirect si fara nicio proba, ca parata a fost de rea credinta, desi a demonstrat ca aparatorul ales a formulat pentru termenul de judecata din 6 februarie 2014 o cerere de amanare ale carei motive au fost dovedite, dar instanta fondului a decis in mod intempestiv si nejustificat sa declare inchisa cercetarea judecatoreasca, fara a pune in discutia contradictorie a partilor toate aspectele.
Se mai arata ca instanta de apel ignora faptul ca sentinta a fost data cu incalcarea principiului disponibilitatii intrucat, prin cererea introductiva de instanta, intimatii-reclamanti au invocat obturarea ferestrelor si privarea lor de lumina naturala, iar instanta de fond dar si cea de apel, se raporteaza la o pretinsa servitute de buna vedere, precum si la o servitute de insorire, motiv pentru care recurenta-parata apreciaza ca este incident si art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Recurenta mai sustine ca instanta de apel retine ca argument al solutiei sale, faptul ca parata nu se legitimeaza cu un drept in fata reclamantilor, in conditiile in care, conform principiului disponibilitatii si al rolului activ, instanta era obligata in realitate sa verifice daca reclamantii, sunt cei care se legitimeaza cu un drept in fata paratei si daca au un interes legitim. Mentioneaza, totodata, ca interesul manifestat de intimatii-reclamanti nu este unul legitim, recurenta fiind acea care isi protejeaza un drept legitim, intrucat admiterea exceptiei de nelegalitate a autorizatiei de construire, nu echivaleaza cu edificarea unei constructii in absenta unei autorizatii.
In argumentarea motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-parata sustine ca prevederile art. 611 – 614 C. civ. 1864 sunt aplicate gresit de catre instantele de fond si de apel.
Astfel, recurenta-parata arata ca servitutea de vedere consacrata de textele citate, instituie o protectie impotriva vederii pe care unul din vecini ar putea sa o aiba asupra terenului celuilalt vecin prin practicarea unor ferestre sau deschideri pe linia de hotar sau la o distanta mai mica de 1,9 m de acesta. Institutia vederii in proprietatea vecinului, reglementata de art. 611 – 614 C. civ. 1864, creeaza un drept in favoarea sa, prin care intimatii-reclamanti trebuie sa isi limiteze dreptul de proprietate si sa isi faca ferestre de vedere la o distanta de cel putin 1,9 m intre zidul pe care se deschid aceste vederi si proprietatea vecina.
Se mai arata ca aceasta situatie de fapt si de drept a fost retinuta de instanta de fond, si confirmata de catre instanta apel, in mod diametral opus fata de textele citate, in conditiile in care asa zisa servitute de vedere opereaza de fapt in favoarea paratei, care este acuzata ca obtureaza cu peretele tocmai ferestrele edificate cu incalcarea distantei impuse de lege.
Recurenta-parata sustine in sinteza ca, in cauza, se poate retine o incalcare a art. 611 – 614 C. civ. 1864, insa de catre intimatii-reclamanti si nu de catre recurenta, acestia fiind cei care au deschis in mod nelegal, cu incalcarea acestor dispozitii mai multe ferestre de vedere pe linia de hotar dintre cele doua proprietati si in raport de care invoca pretinsa incalcare a servitutii de buna vedere de catre parata.
Intr-o alta critica, recurenta-parata arata ca in mod eronat se retine de catre instanta de fond si nu se indeparteaza explicit de catre instanta de apel pretinsa incalcare a art. 2 teza I din Ordinul Ministrului Sanatatii nr. 536/1997 preluat de catre art. 3 alin. (1) din Ordinul Ministrului Sanatatii nr. 119/2014. In acest context, precizeaza ca in fata Curtii de Apel a fost administrata o expertiza tehnica intocmita de catre expert I., care a cuprins si un studiu de insorire si ca incaperile supuse studiului au ferestre si pe fatada de vest, care beneficiaza de insorire, situatie in raport de care nu se poate retine o incalcare a prevederilor art. 3 alin. (1) din Ordinul Ministrului Sanatatii nr. 119/2014.
Intr-o ultima critica privind motivul de recurs circumscris art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-parata sustine ca hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a prevederilor art. 1200 pct. 4 C. civ. 1864 care reprezinta temeiul juridic al puterii de lucru judecat.
In acest context, se arata ca instanta de apel retine in mod gresit puterea de lucru judecat a considerentelor Sentintei nr. 1135 din 22 iunie 2011, ignorand faptul ca prin Decizia nr. 1283 din 3 noiembrie 2011 pronuntata in dosarul nr. x/118/2010, a fost inlocuita implicit motivarea Sentintei nr. 1135 din 22 iunie 2011, iar motivul pentru care s-a admis exceptia de nelegalitate a autorizatiei a fost depasirea POT-ului.
Sustine ca anularea autorizatiei de construire prin aceste hotarari nu poate conduce la aplicarea puterii de lucru judecat, intrucat motivul de anulare al acestei autorizatii, este cu totul altul decat motivul pentru care reclamantii din prezenta cauza, solicita desfiintarea constructiei sale.
Recurenta-parata subliniaza ca exceptia puterii de lucru judecat este limitata de prevederile art. 4 alin. (4) (alin. (3) in actuala numerotare) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, precum si ca acest act normativ trebuia sa aiba prioritate fata de norma generala, respectiv C. civ. si C. proc. civ., iar singura consecinta trebuia sa fie ignorarea actului administrativ considerat nelegal si nu o totala insusire a exceptiei de lucru judecat.
In argumentarea motivului de recurs circumscris art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-parata sustine ca declararea ca nelegala a unei autorizatii de constructii, dupa incheierea lucrarilor si receptia acesteia nu inseamna ca s-a construit fara autorizatie, din contra, in opinia recurentei, la momentul construirii parata a fost de buna-credinta iar instanta apreciaza in mod gresit ca anularea autorizatiei o lipseste de legitimitatea apararii drepturilor sale. In acest context, sustine recurenta-parata, interpretand per a contrario, dispozitiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, instanta trebuie sa faca o analiza proprie a imprejurarilor de fapt si de drept cu privire la situatia care a facut obiectul respectivei autorizatii.
In final, recurenta-parata arata ca instanta de apel trebuia sa analizeze in mod obiectiv si raportul dintre dreptul pretins incalcat si modalitatea de inlaturare a incalcarii, subliniind ca intotdeauna instanta trebuie sa asigure un just echilibru intre o vatamare si solutia prescrisa pentru indepartarea sau compensarea acesteia; demolarea unei constructii, este o solutie extrema, care trebuie aplicata exclusiv in cazul in care nu exista alta varianta.
Pentru aceste motive, recurenta-parata solicita, in principal admiterea recursului si trimiterea cauzei spre rejudecare direct instantei de fond competente, respectiv judecatoriei, in temeiul art. 313 teza a III-a C. proc. civ., si, in subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte curti de apel decat Curtea de Apel Constanta, in temeiul art. 313 teza a II-a C. proc. civ.
Arata ca intelege sa justifice solicitarea subsidiara fata de imprejurarea ca la nivelul Curtii de Apel Constanta nu se poate asigura o judecata dreapta si echitabila, cat mai ales prin vadita inegalitate de tratament juridic la care a fost supusa de aceeasi curte de apel in solutionarea exceptiei de nelegalitate a autorizatiei de construire a intimatilor-reclamanti.
In acest context, mentioneaza ca instantele din Constanta s-au declarat pur si simplu necompetente sa analizeze criticile aduse pe calea exceptiei de nelegalitate autorizatiei de construire a intimatilor-reclamanti, pretinzand ca aceste critici nu pot fi cercetate decat pe calea unei actiuni in anulare. Mult mai grav, se arata, este faptul ca din completul Curtii de Apel Constanta care a respins cu aceasta motivare exceptia de nelegalitate a autorizatiei de construire a intimatilor-reclamanti, faceau parte si doi magistrati care anterior au admis exceptia de nelegalitate a autorizatiei de construire a recurentei-parate.
Intimatii-reclamanti au depus intampinare prin care au solicitat, in esenta, respingerea recursului ca nefondat si obligarea recurentei-parate la cheltuieli de judecata.
Analizand recursul declarat de parata SC C. SRL prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Inalta Curte apreciaza ca acesta este nefondat si urmeaza a fi respins, pentru urmatoarele considerente:
Critica recurentei incadrata in pct. 3 al art. 304 C. proc. civ. conform careia competenta de solutionare a prezentei cauze se stabileste potrivit art. 1 C. proc. civ., este nefondata, dupa cum este si critica care vizeaza ipoteza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din perspectiva incalcarii art. 4 C. com.
Criteriul determinant in stabilirea competentei materiale sau de atributiune a instantelor judecatoresti il constituie obiectul, respectiv natura litigiului si uneori si valoarea acestuia asa cum rezulta din dispozitiile cuprinse in C. proc. civ. Titlul I – Competenta dupa materie.
In cauza, reclamantii au investit instanta cu o actiune avand ca obiect obligatia de a face, respectiv obligarea paratei SC C. SRL la ridicarea constructiilor edificate in mod ilegal in imediata vecinatate a imobilului proprietatea reclamantilor. In speta, se solicita desfiintarea unei constructii realizate de catre comerciant, care se afla in patrimoniul acestuia si care deserveste activitatea pe care o desfasoara, circumscriindu-se astfel unei operatiuni comerciale. Fiind vorba despre obligatii ale comerciantului in legatura cu demolarea unei constructii ce face parte din fondul de comert, cauza are natura juridica a unui litigiu comercial.
Astfel, se constata ca litigiul supus judecatii este un litigiu comercial, dedus din prevederile art. 4 C. com. si art. 56 din acelasi cod, calitatea de comerciant profesionist a uneia din parti fiind esentiala in calificarea unei operatiuni privitoare la imobile ca fiind comerciala sau civila.
Din mentionatele dispozitii legale, reiese ca, pe langa faptele de comert obiective, a caror comercialitate este independenta de calitatea persoanei care le savarseste, C. com. reglementeaza si faptele de comert subiective care dobandesc caracter comercial din calitatea de comerciant a persoanei care le savarseste. Faptele de comert unilaterale sau mixte sunt guvernate de legea comerciala pentru ambele parti, chiar daca pentru una dintre ele actul juridic are caracter civil (art. 56 C. com.).
Din perspectiva criticilor formulate, se retine ca instanta de apel in mod corect a retinut ca fata de dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. a) Vechiul C. proc. civ., in vigoare la momentul sesizarii instantei, tinand cont de natura comerciala si de caracterul neevaluabil al litigiului, este neintemeiata critica referitoare la incalcarea normelor de competenta materiala de catre instanta de fond si ca hotararea dispusa in ce priveste competenta in cererea de ordonanta presedintiala nu are autoritate de lucru judecat in acest litigiu.
Prin urmare, in raport de considerentele aratate, motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., precum si cel circumscris art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din perspectiva art. 4 C. com. sunt privite ca neintemeiate, instanta de apel facand o legala si temeinica interpretare a dispozitiile legale incidente.
Motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat atunci cand, prin hotararea data, instanta a incalcat formele de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Pentru examinarea acestui motiv trebuie retinut ca prin dispozitiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., la care face trimitere motivul de nelegalitate mai sus enuntat, se are in vedere reglementarea de drept comun a nulitatilor procedurale cu ipotezele sale, respectiv (1) actele de procedura sa fie indeplinite cu neobservarea formelor legale si (2) sa se fi pricinuit partii o vatamare care sa nu poata fi inlaturata decat prin anularea lor. Aceleasi dispozitii prevad ca vatamarea se presupune pana la dovada contrarie in cazul nulitatilor prevazute expres de lege.
De precizat ca dispozitiile invocate se refera la neobservarea formelor legale ale actelor de procedura din cauza carora s-a produs o vatamare care nu poate fi inlaturata decat prin anularea actului.
Astfel, sub incidenta motivelor de recurs prevazute de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se pot include toate neregularitatile de ordin procedural, incepand de la nesemnarea cererii de chemare in judecata, nelegala citare a uneia dintre parti, nesemnarea cererii reconventionale, pana la nesocotirea principiului publicitatii, oralitatii sau contradictorialitatii.
Din perspectiva acestui motiv, recurenta a invocat incalcarea principiului continuitatii completului de judecata in fata instantei de fond, nepronuntarea instantei de apel asupra manierei in care a fost solutionata sesizarea paratei privind incalcarea acestui principiu, sustinand ca fiind vorba de un caz special de incompatibilitate la prima instanta, trebuia solutionat de completul cu numarul imediat urmator, potrivit art. 98 din Regulamentul de ordine interioara, precum si incalcarea principiilor dreptului la aparare, oralitatii, contradictorialitatii si disponibilitati.
In ceea ce priveste incalcarea principiului continuitatii completului de judecata, se retine ca, potrivit art. 11 din Legea nr. 304/2004, republicata, activitatea de judecata se desfasoara cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor si continuitatii, cu exceptia situatiilor in care judecatorul nu poate participa la judecata din motive obiective.
Principiul continuitatii presupune ca aceeasi judecatori vor face parte din completul de judecata la toate termenele de judecata intr-o anumita faza procesuala (in cauza, in prima instanta), pana la dezinvestirea prin pronuntarea solutiei in cauza. Exceptiile de la acest principiu trebuie sa fie expres prevazute de lege, iar aplicarea lor trebuie sa se faca cu interpretarea stricta a normelor juridice. Schimbarea compunerii completului de judecata poate fi urmarea unor incidente procedurale (incompatibilitatea judecatorului), a unor masuri pentru buna desfasurare si administrare a justitiei (conexarea, litispendenta), dar si a unor cauze administrative, cum ar fi concediul judecatorului.
In cauza, se constata ca exista situatia de exceptie a schimbarii completului de judecata din motive administrative, hotararea fiind pronuntata in sensul celor de mai sus, intrucat principiul continuitatii nu exclude inlocuirea judecatorilor pe parcursul solutionarii cauzei, din motive obiective.
Faptul ca, in speta, pe parcursul judecarii cauzei in fata primei instante, a fost modificata, din motive obiective, compunerea completului de judecata investit cu solutionarea cauzei, intrucat judecatorul care a intrat initial in compunerea completului se afla in concediu pentru cresterea copilului, iar ulterior acesta si-a reluat activitatea intrand in componenta unui alt complet, nu este de natura sa duca la afectarea principiului continuitatii, astfel ca, in mod corect, a retinut instanta de apel ca nu a fost incalcata nicio dispozitie procedurala cu caracter imperativ si ca nu suntem in prezenta unui caz de incompatibilitate a judecatorului.
Sustinerea recurentei in sensul ca instanta de apel nu se pronunta in legatura cu maniera in care a fost solutionata sesizarea paratei privind incalcarea principiului continuitatii in fata primei instante, nu poate fi primita, atata timp cat instanta de apel a motivat critica privind incalcarea principiului continuitatii cu argumente de sinteza pe aspectul situatiei obiective retinute, statuand ca nu a fost incalcata nicio dispozitie procedurala cu caracter imperativ.
Totodata, se retine ca instanta de apel, in mod corect, a considerat neintemeiata critica privind incalcarea principiului dreptului la aparare, al oralitatii si contradictorialitatii, atata vreme cat dreptul la aparare nu este unul absolut, fiind necesar a fi exercitat cu buna credinta. Faptul ca la termenul acordat niciunul dintre avocatii paratei nu s-a prezentat si nici nu s-au depus dovezi la dosar care sa ateste imposibilitatea prezentarii pentru toti aparatorii angajati, impune concluzia ca in cauza s-a facut o corecta aplicare a art. 156 alin. (2) C. proc. civ. De asemenea, in mod legal si temeinic, s-a retinut ca nu a fost incalcat principiul contradictorialitatii, cata vreme nu s-a invocat vreo exceptie in lipsa apelantei, iar aceasta nu fost impiedicata sa-si exprime pozitia.
In raport de cele anterior aratate, critica recurentei in sensul ca instanta de apel argumenteaza respingerea motivelor de apel referitoare la incalcarea principiilor enuntate cu motivarea ca drepturile procedurale se exercita in limita bunei-credinte, nu poate fi primita. Si aceasta intrucat motivarea instantei de apel releva conditiile unor norme dispozitive ce permit instantei de judecata posibilitatea de a amana cauza pentru lipsa de aparare temeinic motivata, iar nu obligatia acesteia de a da curs cererii de amanare a cauzei.
Prin urmare, nu se poate retine incidenta motivului de nelegalitate instituit de dispozitiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., intrucat recurentei nu i s-a produs o vatamare in intelesul art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Critica privind incalcarea principiului disponibilitatii din perspectiva motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. se constata a fi nefondata.
Si aceasta intrucat, atat instanta de fond, cat si instanta de apel s-au pronuntat in limitele investirii, in raport de vointa reala a reclamantilor si scopul urmarit prin promovarea actiunii (desfiintarea unei constructii), fata de limitele in care apelanta-parata a inteles sa investeasca instanta de prim control judiciar si sa-si argumenteze sustinerile, dar si de apararile formulate in cauza, asa incat motivul prevazut de dispozitiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu este incident in speta avand in vedere ca nu poate fi retinuta imprejurarea ca instanta ar fi acordat ceea ce nu s-a cerut sau mai mult decat s-a cerut.
De altfel, invocand acest motiv de recurs, recurenta il asociaza, in realitate, nemultumirii sale cu privire la rationamentul logico-juridic al instantei, ceea ce nu poate atrage incidenta in speta a pct. 6 al art. 304 C. proc. civ.
Cat priveste motivul prevazut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., acesta poate fi invocat atunci cand hotararea nu cuprinde motivele pe care se sprijina sau cuprinde motive contradictorii ori straine de natura pricinii. Acest motiv, vizeaza prin continutul sau nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Din modul de expunere al criticilor se deduce ca recurenta invoca lipsa motivelor pe care se sprijina hotararea atacata, dar si motivarea contradictorie.
In ceea ce priveste ipoteza referitoare la lipsa motivelor pe care se sprijina decizia atacata, recurenta a invocat faptul ca instanta de apel a lasat neanalizate anumite critici prezentate in cererea de apel si nu a efectuat o analiza proprie a argumentelor de apel pe fondul cauzei.
Unul dintre motivele de apel asupra caruia recurenta pretinde ca instanta de apel nu a raspuns este acela potrivit cu care exceptia autoritatii de lucru judecat nu a fost pusa in discutia contradictorie a partilor.
Verificand decizia recurata sub acest aspect rezulta ca instanta de apel a analizat aceasta critica, retinand ca instanta de fond a dat posibilitatea paratei sa-si prezinte in scris concluziile cu privire la fondul litigiului in raport de obiectul cererii si de apararile formulate de parti, inclusiv cele din dosarul privind solutionarea exceptiei de nelegalitate.
Asa fiind, se constata ca instanta de apel a motivat ca in cauza au existat dezbateri si in legatura cu efectele care decurg din hotararea pronuntata in solutionarea exceptiei de nelegalitate, iar efectul pozitiv al puterii de lucru judecat de care se bucura aceasta hotarare se impune in cauza dedusa judecatii.
Un alt motiv de apel asupra caruia recurenta sustine ca instanta de prim control judiciar nu a raspuns se refera la faptul ca in considerente a fost preluata motivarea care se regaseste in Sentinta civila nr. 1135 din 22 iunie 2011, desi motivarea a fost inlocuita prin decizia pronuntata in recurs, iar motivul pentru care s-a admis exceptia de nelegalitate a fost depasirea POT-ului.
Totodata, a sustinut ca instanta de fond trebuia sa se limiteze la Sentinta civila nr. 1135/CA din 22 iunie 2011, exclusiv din perspectiva art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, si sa solutioneze cauza fara a tine seama de actul a carui nelegalitate a fost constatata.
Cu titlu prealabil este de evidentiat ca prin Sentinta civila nr. 1135 din 22 iunie 2011 pronuntata de Tribunalul Constanta s-a admis exceptia de nelegalitate invocata de reclamantii A. si B. in contradictoriu cu parata SC C. SRL si Primarul Municipiului Constanta si, pe cale de consecinta, s-a constatat nelegalitatea autorizatiei de construire din 24 iunie 2009, emisa de Primarul Municipiului Constanta.
Recursul declarat de parata SC C. SRL impotriva Sentintei civile nr. 1135 din 22 iunie 2011 pronuntata de Tribunalul Constanta a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civila nr. 1283 din 3 noiembrie 2011 pronuntata de Curtea de Apel Constanta.
Instanta de prim control judiciar a retinut in considerentele deciziei pronuntate puterea de lucru judecat a hotararilor pronuntate in solutionarea exceptiei de nelegalitate.
Prin retinerea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat decurgand din hotararile pronuntate cu ocazia solutionarii exceptiei de nelegalitate rezulta ca instanta de apel a justificat astfel motivul pentru care statuarile din Sentinta civila nr. 1135/2011 a Tribunalului Constanta, irevocabila prin Decizia civila nr. 1283/2011 se regasesc in fundamentarea hotararii pronuntate in cauza dedusa judecatii.
Sub acest aspect, instanta suprema, in complinirea motivarii deciziei atacate retine ca, in cauza civila avand ca obiect verificarea autorizatiei de construire, solutionata prin pronuntarea Sentintei civile nr. 1135/2011, irevocabila prin Decizia civila nr. 1283/2011, instantele au analizat circumstantele factuale si juridice in care recurenta parata a edificat constructia a carei demolare se solicita in cauza dedusa judecatii, stabilindu-se ca autorizatia de construire este nelegala.
Totodata s-a stabilit ca s-au nesocotit prevederile art. 612 C. civ. de la 1864.
Cu ocazia solutionarii exceptiei de nelegalitate a autorizatiei de construire s-a analizat daca, in edificarea constructiei, s-au respectat limitele legale impuse prin autorizatia de construire, stabilindu-se ca parata nu a respectat coordonatele impuse prin autorizatia de construire si ca edificarea constructiei in imediata vecinatate a imobilului reclamantilor incalca distanta legala care trebuie sa existe intre zidurile vecine, prevazuta de art. 612 C. civ.
S-a mai retinut ca situatia creata prin edificarea corpului de constructie nou, in imediata vecinatate cu imobilul proprietatea reclamantilor, confera acestora calitatea de persoane vatamate in sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.
Aceste concluzii se desprind din considerentele Deciziei civile nr. 1283 din 3 noiembrie 2011 pronuntate de Curtea de Apel Constanta care inlatura inadvertentele si anumite aspecte contradictorii din cuprinsul Sentintei civile nr. 1135/2011 a Tribunalului Constanta.
Pentru aceste argumente nu poate fi retinuta sustinerea paratei potrivit careia prin Decizia civila nr. 1283/2011 pronuntata de Curtea de apel s-au schimbat considerentele hotararii ce a facut obiectul recursului in sensul ca s-ar fi retinut doar depasirea POT-ului.
Cele statuate prin Sentinta civila nr. 1135 din 22 iunie 2011 a Tribunalului Constanta, irevocabila prin Decizia civila nr. 1283 din 3 noiembrie 2011 au intrat in puterea lucrului judecat, avand, intre partile litigante, valoarea unei prezumtii absolute de adevar, care nu poate fi rasturnata ori repusa in discutie in cauza dedusa judecatii, conform art. 1200 pct. 4 C. civ. de la 1864.
Este neintemeiata si sustinerea potrivit careia instanta de apel nu a raspuns criticii referitoare la faptul ca intimatii-reclamanti sunt cei care au deschis, in mod nelegal, cu incalcarea art. 611 – 614 C. civ. de la 1864, mai multe ferestre pe linia de hotar dintre cele doua proprietati si in raport de care invoca pretinsa incalcare a servitutii de vedere.
Din considerentele deciziei atacate rezulta ca instanta de apel a analizat acest aspect, retinand ca parata a invocat exceptia de nelegalitate a autorizatiei de construire pentru imobilul proprietatea reclamantilor, iar aceasta exceptie a fost solutionata in favoarea reclamantilor, in sensul respingerii acesteia prin Sentinta civila nr. 1051/2015 a Tribunalului Constanta.
Retinand puterea de lucru judecat a Sentintei civile nr. 1135/2011 a Tribunalului Constanta, irevocabila prin Decizia civila nr. 1283/2011 a Curtii de Apel Constanta rezulta ca instanta de apel a raspuns si motivului de apel prin care parata a sustinut ca nu a incalcat domeniul public.
Cat priveste neanalizarea criticii referitoare la cheltuielile de judecata acordate de instanta de fond, este real ca instanta de apel a omis sa se refere si la aceasta critica. In complinirea motivarii deciziei de apel, instanta suprema retine ca parata SC C. SRL este partea cazuta in pretentii si trebuie sa plateasca, in temeiul art. 274 C. proc. civ., cheltuielile de judecata justificate prin inscrisurile aflate la dosarul Tribunalului Constanta, reprezentand taxa judiciara de timbru de 10 lei, timbru judiciar de 0,3 lei si onorariu de avocat in suma totala de 22.515,64 lei (8.278 + 14.237,64).
Celelalte critici ale recurentei vizeaza exclusiv aspecte ce tin de modalitatea in care instanta a inteles sa-si argumenteze solutia adoptata, dar argumentele instantei se constituie intr-o inlantuire logica a faptelor si a regulilor de drept pe baza carora s-a fundamentat solutia adoptata, solutia instantei de apel fiind legala sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Este de retinut ca simpla nemultumire a partii cu privire la solutia pronuntata, neinsusirea de catre instanta a apararilor formulate de catre parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivari in sensul textului legal anterior evocat, instanta nefiind tinuta sa raspunda fiecarui argument in parte, fiind suficienta o analiza logico-juridica de sinteza care sa reflecte raspunsul la toate criticile invocate.
In speta, nu poate fi primita sustinerea recurentei vizand lipsa unei expuneri complete a argumentelor de fapt si de drept ce au format convingerea instantei, cata vreme, astfel cum reiese din considerentele hotararii atacate, instanta a raspuns argumentat criticilor care au fost formulate de apelanta in cadrul controlului de netemeinicie si nelegalitate care poate fi exercitat in calea respectiva de atac.
Privita ca o garantie a impartialitatii instantei si ca o componenta a dreptului la un proces echitabil, motivarea trebuie sa fie, deopotriva, corespunzatoare, clara si concisa si sa se constituie intr-o analiza riguroasa si concreta a problemelor esentiale ce au facut obiectul judecatii, chiar daca nu este necesar un raspuns detaliat fiecarui argument invocat de parti.
In aceeasi masura, hotararea trebuie sa cuprinda o analiza concreta si coroborata a probelor administrate, stabilirea imprejurarilor esentiale in cauza si normele incidente.
In cauza, instanta de apel a respectat aceste exigente, motivarea hotararii cuprinzand in considerentele sale motivele de fapt si de drept care au condus la solutia pronuntata, care au legatura directa cu aceasta si care sustin solutia la care s-a oprit instanta, astfel ca nu se poate sustine cu temei ca este vorba de nemotivarea hotararii.
Atata timp cat in considerente, instanta de apel analizeaza probele ce au fost administrate si face aprecieri concrete cu privire la acestea si cat se motiveaza pentru care anume considerente a luat in considerare probele administrate, decizia este la adapost de orice critica din perspectiva motivului de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. referitoare la ipoteza lipsei motivelor pe care se sprijina.
In ceea ce priveste critica referitoare la motivarea contradictorie, recurenta-parata reda aspecte din considerentele Sentintei civile nr. 1135/2011 pronuntata de Tribunalul Constanta, hotarare care nu face obiectul recursului dedus judecatii.
Este adevarat ca instanta de apel a redat in cuprinsul deciziei atacate considerentele din cuprinsul Sentintei civile nr. 1135/2011. Instanta de apel retine atat puterea de lucru judecat a celor statuate prin Sentinta civila nr. 1135/2011, irevocabila prin Decizia civila nr. 1283/2011, in privinta hotararilor care justifica si expliciteaza motivele care au dus la constatarea nelegalitatii autorizatiei de construire, dar si proba cu expertiza administrata in apel.
Pe de alta parte, Decizia civila nr. 1283/CA/2011 pronuntata de Curtea de apel in solutionarea recursului impotriva Sentintei civile nr. 1135/2011 inlatura implicit inadvertentele care se regasesc in cuprinsul acestei hotarari si evidentiaza prevederile legale incalcate, prin edificarea noului corp de cladire, care se impun in cauza dedusa judecatii cu putere de lucru judecat.
Decizia pronuntata de instanta de apel nu contine considerente contradictorii in sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ci argumentele retinute in fundamentarea hotararii converg spre concluzia ca noua constructie obtureaza ferestrele de la parter si etajul 1, care sunt de vedere si de lumina astfel ca prin ridicarea constructiei in mod nelegal parata ii impiedica pe reclamanti in exercitiul dreptului de proprietate asupra imobilului.
In ceea ce priveste motivul prevazut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., in sensul ca instanta interpretand gresit actul juridic dedus judecatii a schimbat natura si intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia, Inalta Curte retine ca in speta de fata nu se contesta niciun act juridic care sa atraga incidenta acestui text de lege, obiectul cauzei fiind reprezentat de o actiune avand ca obiect obligatia de a face, respectiv obligarea paratei SC C. SRL la ridicarea constructiilor edificate in mod ilegal in imediata vecinatate a imobilului proprietatea reclamantilor.
Referirile instantei de apel la autorizatia de construire s-a efectuat prin raportare la statuarile din Sentinta civila nr. 1135/2011 si Decizia civila nr. 1283/2011, prin care s-a analizat exceptia de nelegalitate a autorizatiei de construire.
Asadar, in cauza nu se verifica incidenta motivului de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotararii se poate cere cand aceasta este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii.
Literatura juridica a stabilit ca hotararea este lipsita de temei legal atunci cand din modul in care aceasta a fost redactata nu se poate determina daca legea a fost corect sau nu aplicata. Pronuntarea hotararii cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii presupune ca instanta a carei hotarare se ataca a recurs la aplicarea gresita a dispozitiilor legale incidente sau la incalcarea acestora.
Din aceasta perspectiva precum si din perspectiva criticilor deciziei recurate, Inalta Curte retine ca hotararea instantei de apel a fost pronuntata in temeiul dispozitiilor legale aplicabile spetei, art. 611 – 614 C. civ. si art. 1200 alin. (4) din acelasi cod fiind aplicate si interpretate in mod corect de instanta de apel.
In argumentarea criticii privind incalcarea sau aplicarea gresita a prevederilor art. 1200 alin. (4) C. civ., recurenta-parata sustine ca instanta de apel a retinut in mod gresit puterea de lucru judecat a considerentelor Sentintei nr. 1135 din 22 iunie 2011, ignorand faptul ca prin decizia pronuntata in recurs nr. 1283 din 3 noiembrie 2011, a fost inlocuita motivarea sentintei instantei de fond, fara a indica insa in concret in ce sens s-au modificat considerentele retinute de prima instanta prin decizia pronuntata in recurs.
Inalta Curte retine ca, analiza celor doua hotarari anterior amintite, pronuntate in contencios administrativ, in fond si recurs, cu privire la exceptia de nelegalitate a autorizatiei de construire nr. 1392 din 24 iunie 2009 releva ca, prin decizia pronuntata in calea extraordinara de atac, instanta de recurs a analizat criticile recurentei SC C. SRL.
Contrar retinerilor recurentei-parate, se constata ca nu exista o schimbare a considerentelor sentintei instantei de fond prin care a fost admisa exceptia de nelegalitate, ci, dimpotriva, considerentele din decizia pronuntata in recurs confirma statuarile din hotararea instantei de fond, pe care de altfel o mentine, considerente care sunt de natura sa inlature inadvertentele in ceea ce priveste concluziile referitoare la servitutea de lumina si de vedere.
Sub acest aspect, Decizia nr. 1283/CA din 3 noiembrie 2011 pronuntata in recurs de instanta de contencios administrativ stabileste fara echivoc faptul ca prin constructia edificata “Intre imobilul proprietatea intimatilor reclamanti si constructia noua edificata de recurenta parata ce este situata in imediata vecinatate cu imobilul de tip D+P+2E al intimatilor si in dreptul fatadei posterioare al acestuia, este de numai 27 cm la coltul exterior si de circa 10 cm spre coltul interior. Distanta legala dintre zidul pe care se deschid vederile din corpul de constructie al partilor reclamante si proprietatea vecina nu trebuie sa fie mai mic de 190 cm (vezi art. 612 C. civ.).” Asadar, statuarea din decizia pronuntata in recurs in sensul ca s-a incalcat art. 612 C. civ. este de natura sa inlature inadvertentele sentintei primei instante prin care a fost admisa exceptia de nelegalitate.
Concluzia care se desprinde din considerentele deciziei pronuntate in recurs asupra exceptiei de nelegalitate este aceea ca s-a incalcat art. 612 C. civ. si ca intimatii sunt persoane vatamate, statuari care se impun, astfel in prezenta cauza, cu putere de lucru judecat in temeiul art. 1200 pct. 4 C. civ.
Potrivit art. 1200 pct. 4 C. civ., “Sunt prezumtii legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum puterea ce legea acorda autoritatii lucrului judecat.”
Principiul puterii de lucru judecat impiedica infirmarea constatarilor facute intr-o hotarare judecatoreasca definitiva printr-o alta hotarare judecatoreasca posterioara, data in alt proces.
Avand in vedere faptul ca anterior s-a retinut de catre o instanta chestiunea referitoare la incalcarea servitutii de vedere si lumina, precum si vatamarea reclamantilor prin incalcarea dreptului lor de vedere si lumina, Inalta Curte constata ca opereaza efectul pozitiv al lucrului judecat conform art. 1200 pct. 4 C. civ., nemaiputandu-se stabili in actiunea de fata contrariul a ceea ce s-a stabilit intre parti prin hotarare judecatoreasca irevocabila.
O alta solutie ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil astfel cum este reglementat de art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, din perspectiva principiului potrivit caruia o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila nu poate, in baza dreptului de acces la justitie sa fie repusa in discutie, statul fiind obligat sa garanteze faptul ca solutia obtinuta in urma litigiului ramane certa, intrucat in caz contrar intreaga procedura judiciara ar ramane inutila.
Raportat la aceste considerente, instanta de apel a facut aplicarea corecta a prezumtiei legale absolute a puterii de lucru judecat reglementata de art. 1200 pct. 4 C. civ., retinand in mod legal si temeinic ca hotararile pronuntate de instantele de contencios administrativ au putere de lucru judecat cu privire la solutiile pronuntate dar si la apararile formulate de parti, acestea fiind castigate procesului. De asemenea, in mod corect s-a retinut ca autorizatia de constructie, a carei nelegalitate s-a constatat irevocabil, nu mai poate fi opusa reclamantilor in cauza pendinte, astfel ca parata nu se mai legitimeaza cu un drept fata de reclamanti, constructia sa fiind nelegala.
Exceptia puterii de lucru judecat nu poate fi limitata la prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, asa cum propune recurenta. Inlaturarea autorizatiei de construire ca act constatat nelegal nu se poate realiza in mod automat, fara a observa considerentele instantei de contencios administrativ care au condus la constatarea nelegalitatii autorizatiei de construire. Aceasta, deoarece, aspectele retinute cu ocazia verificarii legalitatii actului administrativ sunt comune cu cele invocate de reclamanti prin cererea de chemare in judecata si reprezinta cauza actiunii in litigiul principal.
Textul art. 611 – 613 C. civ. limiteaza exercitiul dreptului de proprietate prin obligarea proprietarilor fondurilor limitrofe de a nu deschide ferestre, balcoane, etc. la o distanta mai mica de 1,9 metri, daca vederea este directa asupra fondului vecin sau de 0,6 metri, cand vederea este oblica asupra acestuia, astfel ca prin faptul ca parata a construit nelegal o extindere la constructia pe care o cumparase initial, reclamantii sunt prejudiciati prin incalcarea dreptului lor de vedere si lumina.
Prin urmare, se constata ca, instanta de apel a respectat, aplicat si interpretat corect normele legale incidente in cauza si analizand aceste dispozitii a statuat in mod corect ca noua constructie obtureaza ferestrele de la parter si etajul 1, care sunt de vedere si de lumina, iar prin ridicarea constructiei in mod nelegal parata ii impiedica pe reclamanti in exercitiul dreptului de proprietate asupra imobilului.
Recurenta-parata critica retinerea eronata de catre instanta de fond a pretinsei incalcari a art. 2 teza I din Ordinul Ministrului Sanatatii nr. 536/1997 preluat de catre art. 3 alin. (1) din Ordinul Ministrului Sanatatii nr. 119/2014 si neindepartarea explicita de catre instanta de apel a acestui aspect.
In argumentarea acestei critici se precizeaza ca in fata instantei de apel a fost administrata o expertiza tehnica intocmita de catre expert I., care a cuprins si un studiu de insorire si ca incaperile supuse studiului au ferestre si pe fatada de vest, care beneficiaza de insorire, situatie in raport de care nu se poate retine o incalcare a prevederilor art. 3 alin. (l) din Ordinul Ministrului Sanatatii nr. 119/2014.
Sub acest aspect, Inalta Curte retine ca, prin invocarea unei pretinse incalcari ale dispozitiilor textelor de lege amintite, recurenta-parata tinde la o reevaluare a situatiei de fapt si a probatoriilor administrate, aspecte care nu pot constitui obiect de analiza in aceasta etapa procesuala, drept pentru care critica urmeaza a fi inlaturata. Altfel spus, criticile recurentei pe stabilirea situatiei de fapt nu se convertesc in motivul de nelegalitate invocat, deoarece stabilirea situatiei de fapt este atributul instantei de fond sau de apel din perspectiva caracterului devolutiv al apelului, iar in cauza instanta de apel si-a motivat hotararea cu argumente pertinente pe aspectul situatiei de fapt retinute.
Inalta Curte, in temeiul considerentelor aratate, constata ca in cauza s-a facut o corecta aplicare a dispozitiilor legale incidente, astfel ca recursul urmeaza a fi respins, ca nefondat, cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit dispozitiilor art. 274 C. proc. civ., Inalta Curte va obliga recurenta-parata SC C. SRL la plata catre intimatii-reclamanti A. si B. a sumei de 9.520 lei, reprezentand cheltuieli de judecata, conform facturii aflate la dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-parata SC C. SRL impotriva Deciziei civile nr. 54/2016 din 3 februarie 2016, pronuntate de Curtea de Apel Constanta, sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal.
Obliga pe recurenta-parata SC C. SRL la plata sumei de 9.520 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata catre intimatii-reclamanti A. si B..
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 31 ianuarie 2017.
Procesat de GGC – CL

Follow Me

facebook linkedin twitter

Comments closed