30 January 2016

obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa, sau nelicita, nu poate avea niciun efect

Potrivit dispozitiilor art. 966 din vechiul C. civ., in vigoare la data initierii demersului judiciar, obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa, sau nelicita, nu poate avea niciun efect, iar potrivit art. 968 din acelasi cod (art. 1236 alin. 2 NCC), cauza este nelicita cand este prohibita de legi, cand este contrara bunelor moravuri si ordinii publice. Raportat la aceste dispozi?ii legale, Inalta Curte a re?inut ca incheierea unui contract de vanzare- cumparare cu privire la un imobil asupra caruia exista un sechestru penal, deci o interdictie de instrainare, are drept consecinta nulitatea contractului respectiv, acesta fiind incheiat cu fraudarea legii. In spe?a, desi recurenta a sus?inut legalitatea tranzactiei incheiate, motivat de faptul ca bunul a fost predat si pretul platit, iar vanzarea a fost incheiata in perioada in care societatea se afla in lichidare voluntara, in incercarea de redresare a societatii, Inalta Curte a re?inut ca aceste sustineri nu pot inlatura frauda la lege datorata nesocotirii dispozitiilor legale privind interdictia de vanzare instituita de existenta sechestrului penal cu privire la imobilul respectiv.

 

R O M A N I A
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
Sectia a II-a civila

Decizia nr. 3949/2014 Dosar nr. 4375/99/2012**/a1

Sedinta publica de la 10 decembrie 2014

Deliberand asupra recursurilor, din examinarea lucrarilor si actelor din dosar constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata la Tribunalul lasi la data de 27 aprilie 2012 reclamantul R. SPRL cu sediul in Bucuresti, in calitate de lichidator judiciar al SC T. SA – in faliment, a investit instanta cu actiune in anularea contractului de vanzare-cumparare din 01 noiembrie 2007 incheiat de SC T. SA si SC I.I.E.C. SRL si repunerea partilor in situatia anterioara incheierii actului nul.

In motivarea in fapt a cererii s-a aratat ca asupra bunurilor adjudecate exista un sechestru instituit de D.I.I.C.O.T., astfel ca valorificarea nu poate avea loc, datorita existentei interdictiei de instrainare care a fost nesocotita la incheierea contractului de vanzare – cumparare si care a determinat fraudarea legii.

In drept au fost invocate dispozitiile art. 966, art. 968, art. 1006, art. 1008 C. civ., art. 1237, art. 1247, art. 1250 Noul C. civ.

Prin cererea reconventionala parata SC I.I.E.C. SRL’ a solicitat repunerea partilor in situatia anterioara, respectiv a obligarii SC T. SA la plata sumei de 4.338.189,58 lei reprezentand suma pe care a achitat-o cu titlu de pret, indexata cu rata inflatiei incepand cu data de 21 septembrie 2007 si pana la data platii efective.

In cauza s-a formulat cerere de interventie in interes propriu de D.G.F.P. a Judetului lasi in calitate de creditor majoritar cu un procent de 85%, prin care se sustine valabilitatea contractului de vanzare-cumparare. Interesul in promovarea cererii s-a motivat pe faptul majorarii averii debitorului, actiunea formulata fiind in detrimentul intereselor creditorilor inscrisi, la masa credala.

Instanta de prim grad a desemnat curator special al paratei SC T. SA pe A.V.A.S. Bucuresti, in prezent A.A.A.S. (A.A.A.S.).

Prin sentinta civila nr. 862 din 06 iunie 2013 Tribunalul lasi, sectia II civila, contencios administrativ si fiscal, a admis actiunea formulata de reclamantul R. SPRL, lichidator judiciar al SC T. SA in contradictoriu cu paratele SC T. SA prin curator special A.V.A.S. Bucuresti si administrator special G.C. si SC I.I.E.C. SRL.

S-a admis si cererea reconventionala formulata de parata-reclamanta SC I.I.E.C. SRL in contradictoriu cu parata SC T. SA, prin lichidator judiciar R. SPRL si s-a constatat nulitatea contractului de vanzare-cumparare din 1 octombrie 2007 incheiat intre SC T. SA si SC I.I.E.C. SRL.

Au fost repuse partile in situatia anterioara incheierii contractului in sensul ca a fost obligata SC T. SA, prin lichidator judiciar R. SPRL sa restituie paratei-reclamante SC I.I.E.C. SRL, suma de 4.338.189,58 lei si a fost obligata SC I.I.E.C. SRL sa restituie catre SC T. SA, prin lichidator judiciar R. SPRL bunurile ce compun Activul nr. 32 in posesia carora a intrat in baza contractului nul.

S-a respins cererea paratei-reclamante SC I.I.E.C. SRL privind obligarea lichidatorului judiciar al SC T. SA la pastrarea sumei ce va fi restituita intr-un cont colateral pana la solutionarea irevocabila a cauzei.

S-a respins ca inadmisibila, in principiu, cererea de interventie formulata de D.G.F.P. a Jud. lasi, cu sediul in lasi.

Pentru a pronunta hotararea prima instanta a stabilit urmatoarea situatie de fapt si motivare in drept, inlaturand sau primind apararile partilor:

Prin contractul de vanzare-cumparare din 1 octombrie 2007 SC T. SA, in calitate de vanzator, s-a obligat sa transmita dreptul de proprietate si sa remita catre SC I.I.E.C. SRL, in calitate de cumparator Activul Constructii si teren etapa a II a, situat in lasi, inscris in C.F. a municipiului lasi, activul fiind compus din bunurile imobile stipulate in Anexa 1 si bunurile imobile stipulate in Anexa 2.

Partile au convenit ca dreptul de proprietate si posesia asupra tuturor componentelor activului vandut sa fie transmise de la vanzatoare la cumparatoare impreuna cu toate drepturile si obligatiile prevazute de legislatia romana si de contract numai din momentul achitarii integrale a pretului, contractul de vanzare-cumparare in forma autentica urmand a fi semnat in maxim 10 zile din momentul achitarii pretului, adica 27 octombrie 2007.

Partile au convenit ca pretul este de 4.247.418,60 lei fara T.V.A., respectiv 5.054.428,13 lei cu T.V.A. inclus.

Suma de 716.238,55 lei reprezinta T.V.A. supus taxarii inverse si nu va fi achitata, diferenta de 4.338.189,58 lei urmand a fi achitata astfel: garantia de participare in suma de 427.741,86 lei achitata de cumparatoare se constituie ca avans din pretul de adjudecare si se considera platita, restul de plata de 3.910.447,72 lei va fi achitata de cumparatoare pana la data de 17 octombrie 2007.

Contractul partilor a fost incheiat de SC T. SA aflata in procedura lichidarii voluntare, Legea nr. 137/2002 stabilind prin art. 37 ca in aceasta situatie vanzarea bunurilor se face pe baza de licitatie cu strigare, licitatie in plic sigilat ori prin negociere, in conditiile prevazute in normele metodologice emise in aplicarea prezentei legi, contractul de vanzare a bunului adjudecat urmand a fi incheiat sub sanctiunea nulitatii, in termen de cel mult 10 zile lucratoare de la data adjudecarii licitatiei.

Tribunalul a retinut ca prin Ordonanta din 7 februarie 2005 data in Dosarul nr. 375/P/2004 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – D.I.I.C.O.T. s-a dispus in temeiul art. 163 C. proc. pen. instituirea sechestrul asigurator asupra bunurilor mobile sau imobile apartinand mai multor societati, intre care si SC T. SA, pentru acoperirea prejudiciului cauzat de inculpatii din dosarul respectiv si in scopul evitarii majorarii prejudiciului prin vanzarea de active fara respectarea procedurilor legale.

Prin procesul verbal din data de 7 februarie 2005 organul de urmarire penala a procedat la identificarea si indisponibilizarea bunurilor SC T. SA pana la concuren?a sumelor de 23.000.000 dolari SUA, 2.000.000 euro, 88.000.000.000 lei, 5.000.000 euro, 590.210 euro, 69.196 euro si 488.443 dolari SUA.

Extrasele de carte funciara depuse la dosar de lichidatorul judiciar al societatii confirma inscrierea in cartea funciara a sechestrului instituit de organul de urmarire penala. Asadar, la data incheierii contractului, era notat sechestrul penal in cartea funciara.

Potrivit art. 163 alin. (1) C. proc. pen. masurile asiguratorii se iau in cursul procesului penal de procuror sau de instanta de judecata si constau in indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile si imobile, in vederea confiscarii speciale, a repararii pagubei produse prin infractiune, precum si pentru garantarea executarii pedepsei amenzii.

Dupa cum rezulta din acest text legal, se arata in considerentele sentintei ca sechestrul asigurator este o masura de indisponibilizare a bunului proprietatea invinuitului sau inculpatului, indisponibilizarea presupunand faptul ca nu mai permite efectuarea actelor de dispozitie cu privire la bunul aflat sub sechestru pana la finalizarea definitiva a procesului penal.

Contractul invocat in prezenta cauza este tinut a respecta conditiile esentiale pentru validitatea conventiilor prevazute de art. 948 C. civ., in caz contrar va fi lipsit de efectele sale juridice, fiind lovit de nulitate.

Nulitatea ca sanctiune a nerespectarii conditiilor de validitate a actului opereaza pentru cauze existente la momentul incheierii actului, independent de faptul indeplinirii obligatiilor asumate.

Conform jurisprudentei instantei supreme, actul savarsit in vederea unei fraude nu poate produce efectul urmarit fiind sanctionat cu nulitatea absoluta.

Se socoteste frauda la lege, cand anumite norme legale sunt folosite nu in scopul in care au fost edictate ci pentru eludarea altor norme legale imperative, cu alte cuvinte o nesocotire oculta a legii, prin abaterea unor dispozitii legale de la sensul si spiritul lor. Caracterul fraudulos al contractului partilor rezulta din faptul ca desi exista interdictia absoluta de a dispune de activul scos la licitatie, fiind indeplinite formalitatile de publicitate ale sechestrului penal, activul al SC T. SA a facut obiectul licitatiei si al contractului, desi art. 968 C. civ. nu valideaza actul juridic a carui cauza este ilicita, aspect ce atrage nulitatea actului incheiat in aceste conditii.

Prin urmare, se impune inlaturarea din ordinea juridica a contractului, urmand a fi admise actiunea lichidatorului judiciar al SC T. SA si cererea reconventionala si a se constata nulitatea absoluta a contractului din 1 octombrie 2007 incheiat intre SC T. SA, in calitate de vanzator si SC I.I.E.C. SRL in calitate de cumparator.

Principiul restabilirii situatiei anterioare impune ca tot ce s-a executat in baza unui act juridic anulat sa fie restituit, astfel incat partile raportului juridic sa ajunga in situatia in care acel act juridic nu s-ar fi incheiat.

Ca si principiul retroactivitatii, principiul restitutio in integrum vizeaza efectele nulitatii actului juridic intre partile raportului juridic nascut din actul respectiv, fiind consecinta principiului retroactivitatii efectelor nulitatii si, totodata un mijloc de asigurare a eficientei lui practice.

Ca efect al nulitatii se va dispune repunerea partilor in situatia anterioara, in sensul ca SC T. SA va fi obligata sa restituie paratei-reclamante SC I.I.E.C. SRL suma de 4.338.189,58 lei, achitata conform ordinelor de plata depuse la dosar la termenul de judecata din data de 23 mai 2013, iar SC I.I.E.C. SRL va fi obligata sa restituie bunurile ce compun activul in posesia carora a intrat in baza contractului anulat.

Nu poate fi primita apararea reclamantei in sensul ca SC I.I.E.C. SRL nu este indreptatita la restituirea pretului platit, avand in vedere ca acesta a fost achitat in executarea unei obligatii prevazuta de un contract nul, iar retinerea sumei respective, dupa desfiintarea actului juridic, este lipsita de temei, ducand la imbogatirea fara justa cauza a SC T. SA, fapt nepermis de lege.

A fost respinsa cererea SC I.I.E.C. SRL privind obligarea lichidatorul judiciar al SC T. SA la pastrarea sumei ce va fi restituita intr-un cont colateral pana la solutionarea irevocabila a cauzei, avand in vedere ca fondurile din averea debitorului sunt supuse in ce priveste pastrarea si distribuirea procedurii speciale prevazute de Legea nr. 85/2006, sub supravegherea si autorizarea judecatorului sindic.

Referitor la cererea de interventie formulata de D.G.F.P. a Jud. lasi, aceasta va fi respinsa ca inadmisibila, nefiind indeplinite conditiile art. 49, 52 C. proc. civ., avand in vedere ca cererea sa nu a fost incuviintata in principiu prin incheierea de sedinta din data de 9 ianuarie 2013, retinandu-se ca interventia sustine in realitate pozitia debitoarei SC T. SA si nu este propriu-zis o cerere in interes propriu, nefiind invocata nici o pretentie proprie in legatura cu obiectul cererii principale.

Impotriva hotararii pronuntata de Tribunalul lasi au declarat apel partile D.G.F.P., A.A.A.S. (fosta A.V.A.S.) si R. SPRL lichidator judiciar al debitoarei SC T. SA – in faliment.

Prin Decizia nr. 162 din 18 iunie 2014 pronuntata de Curtea de Apel lasi, sectia civila, s-a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de S.C. R. SPRL,, in calitate de lichidator judiciar al paratei SC T. SA – in faliment, impotriva sentintei civile nr. 862 din 6 iunie 2013 pronuntata de Tribunalul lasi, sectia a ll-a civila de contencios administrativ si fiscal, si s-au respins apelurile declarate de D.G.F.P. a jud. lasi, in calitate de creditor-intervenient si A.A.A.S. – A.A.A.S. (fosta A.V.A.S), in calitate de curator special al SC T. SA impotriva aceleiasi sentinte.

Cu privire la apelul declarat de R. SPRL – lichidator al SC T. SA, instanta de apel a retinut ca prin rezolutia si incheierile de sedinta s-a stabilit in sarcina acesteia obligatia de plata a taxei judiciare de timbru. Calea de atac fiind exercitata sub imperiul O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, obligatia s-a stabilit in temeiul art. 1, art. 3 si art. 23 din actul normativ, avandu-se in vedere obiectul cererii actiune in nulitate a unui act juridic patrimonial, al temeiului de drept al cererii precizat ca fiind pe calea dreptului comun si nu a Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei, dispozitiile art. 77 din legea speciala nefiind incidente: in faza procesuala a judecatii in prima instanta s-a stabilit, si nu se contesta prin motivele de apel, ca actiunea formulata de reclamanta, nu are ca temei juridic vreo dispozitie din Legea nr. 85/2006 ci este fondata pe dreptul comun, astfel ca nu se poate retine ca s-ar supune competentei speciale instituite prin Legea privind procedura insolventei si deci nici a dispozitiilor sale privind scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.

Prin incheierea de sedinta din camera de consiliu din 05 mai 2014 a Curtii de Apel lasi, sectia civila, s-a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulata de R. SPRL in calitate de lichidator judiciar al SC T. SA.

Impotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea are o unica cale de atac a reexaminarii prevazuta de legea respectiva, solutia de fond fiind definitiva, iar facilitati fiscale nu s-au solicitat.

In aplicarea art. 137 cu referire la art. 298 C. proc. civ., curtea de apel a pus in discutia partilor exceptia de netimbrare a apelului declarat de S.C. R. SPRL lichidator judiciar al SC T. SA.

In conformitate cu art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 taxele judiciare de timbru se platesc anticipat cu exceptiile prevazute de lege. Instanta de apel a instiintat partea asupra masurii de plata a taxei judiciare de timbru, acordand termen pentru indeplinirea obligatiei.

In conformitate cu art. 23 din O.U.G. nr. 80/2013 cererile pentru exercitarea apelului impotriva hotararilor judecatoresti se taxeaza 50% din taxa datorata pentru cererea sau actiunea neevaluabila in bani. Neindeplinirea obligatiei de plata in conditiile prevazute de lege fie pana la termenul acordat de instanta de judecata se sanctioneaza cu anularea in speta a apelului.

In consecinta curtea de apel a anulat ca netimbrat apelul declarat de S.C. R. SPRL, motiv pentru care nu a analizat criticile privind fondul litigiului.

Referitor la apelul declarat de D.G.F.P. a jud. lasi, instanta de apel a retinut ca aceasta nu este parte in contract ci creditor al SC T. SA societate in faliment, iar obiectul actiunii il constituie nulitatea contractului de vanzare-cumparare, act juridic prin care nu s-au stabilit drepturi si obligatii reciproce pentru D.G.F.P. ce este tert fata de partile din contract.

Conform art. 49 alin. (2) C. proc. civ. interventia este in interes propriu cand cel care intervine invoca un drept al sau. Curtea de apel a constatat ca prin declaratia de apel in concret nu sunt formulate critici privind aplicarea dispozitiilor procedurale ce reglementeaza participarea la judecata a altor persoane (art. 49 C. proc. civ.), ci sunt invocate efectele anularii contractului asupra patrimoniului societatii debitoare si a recuperarii creantelor debitorului.

Astfel fiind, tribunalul nu a incalcat dispozitiile legale in materie ce reglementeaza institutia interventiei, instanta de apel apreciind ca se pot avea in vedere doar criticile ce vizeaza admiterea in principiu in speta respingerea interventiei, nu insa si criticile formulate pe fondul litigiului.

Curtea de apel a avut in vedere ca interventia principala la care se refera art. 49 alin. (2) C. proc. civ. are ca scop invocarea de catre tert a unui drept ce urmeaza a fi valorificat in cadrul unui proces civil declansat intre alte persoane care daca nu ar fi aparat pe aceasta cale ar cauza intervenientei un prejudiciu. in calitate de creditor al debitorului aflat in procedura falimentului si a caracterului concursual al procedurii instituite de Legea nr. 85/2006, ce cuprinde norme derogatorii de la dreptul comun (art. 149) apelanta isi poate exercita dreptul in recuperarea creantei numai in modalitatea si termenele prevazute de legea speciala, alaturi de ceilalti creditori, nu insa si pe calea interventiei in nume propriu, pe calea dreptului comun, in prezenta cauza.

Instanta de apel a apreciat de asemenea ca apelul declarat de A.A.A.S. (A.A.A.S.) nu este intemeiat.

Curtea de apel a constatat ca nu s-au formulat critici in concret privind nelegalitatea si netemeinicia sentintei atacate, aspectele invocate in declaratia de apel vizand efectele patrimoniale ale repunerii partilor in situatia anterioara, a repartizarii pretului creditorilor, nu insa si cauza de nulitate a contractului. Dat fiind caracterul devolutiv al apelului si apararile formulate in prima instanta s-a constatat ca situatia de fapt stabilita in prima instanta are corespondent in probele administrate.

Astfel s-a dovedit ca in cadrul cercetarilor penale s-a dispus aplicarea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile si imobile ale debitoarei SC T. SA, adusa la indeplinire prin procesul verbal de sechestru din 07 februarie 2005 – D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial lasi. Prin Ordonanta nr. 11 octombrie 2005 – data in Dosarul nr. 375/2004 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – D.I.I.C.O.T. s-a dispus ridicarea sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatului M.A. si M.H., fost detinator a 95,12 % din activul SC T. SA, ce au devenit proprietatea A.A.A.S. prin desfiintarea contractului de vanzare-cumparare de actiuni din 13 decembrie 2002.

Sechestrul a fost ridicat partial numai cu privire la imobilele SC T. SA, mentionate in partea expozitiva a ordonantei, in care nu sunt incluse si nu se regasesc si cele din anexa I la contractul de vanzare-cumparare identificate prin elemente topografice si numere cadastrale.

In cauza s-a facut dovada certa ca bunurile obiect al vanzarii nu se aflau in circuitul civil si deci nu puteau fi vandute, in nicio modalitate. Masura sechestrului asigurator aplicata conform art. 163 – 166 C. proc. pen. se mentine si la data judecarii apelului.

Pentru considerentele expuse imprejurarile invocate de apelanta A.A.A.S. privind buna-credinta, dolul ca viciu de consimtamant nu inlatura sanctiunea nulitatii contractului de vanzare-cumparare obiect al judecatii. Una din conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca bunul vandut este de a se afla in circuitul civil, afirmata expres de art. 1310 C. civ. care arata ca se pot vinde toate lucrurile ce se afla in comert, ipoteza neindeplinita in cauza.

Impotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC T. SA prin lichidator judiciar R. SPRL bucuresti si A.A.A.S.

Recursul declarat de reclamanta SC T. SA prin lichidator judiciar R. SPRL Bucuresti a fost intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. si curpinde urmatoarele critici:

Recurenta – reclamanta arata ca spre deosebire de dispozitiile art. 58 din Legea nr. 64/1995 care au prevazut scutirea administratorului judiciar de plata taxelor de timbru doar in cazul promovarii actiunilor pentru anularea actelor frauduloase incheiate de catre debitor si scutirea lichidatorului judiciar pentru toate actiunilor si cererile promovate, prin adoptarea prevederilor art. 77 din Legea nr. 85/2006, s-a extins sfera de plata a taxei de timbru la toate actiunile introduse de administratorul judiciar sau lichidator in aplicarea dispozitiilor legii privind procedura insolventei, inclusiv pentru recuperarea creantelor.

Considera recurenta ca in mod gresit instanta de apel a apreciat ca se impune stabilirea unei taxe de timbru in sarcina administratorului/ lichidatorului judiciar retinandu-se ca domeniul de aplicare a art. 77 din Legea nr. 85/2006 care se refera la actiuni formulate “in aplicarea dispozitiilor prezentei legi”, respectiv Legea nr. 85/2006, sau la cele pentru recuperarea unei creante, nu ar intra sub incidenta textului art. 77.

Recurenta – reclamanta sustine ca hotararea instantei este netemeinica intrucat, sintagma „introduse in aplicarea prezentei legi” nu poate fi interpretata ca o restrictie cu privire la sfera de aplicare a scutirii prevazute de art. 77 din Legea nr. 85/2006, in conditiile in care dispozitiile art. 25 din Legea nr. 85/2006, ce reglementeaza principalele atributii ale administratorului judiciar nu au caracter restrictiv ci exemplificativ, averea debitorului cuprinde totalitatea bunurilor si drepturilor patrimoniale ale acestuia, iar lichidatorul judiciar trebuie sa intreprinda toate masurile de conservare a drepturilor din patrimoniul debitoarei si sa exercite toate actiunile prin care sa protejeze si sa valorifice aceste drepturi, sens in care s-a pronuntat si Curtea Suprema de Justitie, sectia comerciala, prin Decizia nr. 683 din 21 februarie 2008 si Decizia nr. 2934/22-04-2002, depuse la dosarul cauzei.

O alta critica se refera la faptul ca in mod gresit instanta de apel a retinut ca lichidatorul judiciar trebuie sa plateasca o taxa de timbru in cuantum de 23.493,45 lei in temeiul art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Sustine faptul ca Ordonanta nr. 80/2013 – intrata in vigoare in 29 iunie 2013, nu este aplicabila in speta, raportat pe de o parte la dispozitiile art. 55 din actul normativ evocat, iar pe de alta parte la momentul introducerii cererii de chemare in judecata de catre lichidatorul judiciar, respectiv anul 2012, cand in vigoare era Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru, care ramane aplicabila in speta pana la pronuntarea unei hotarari irevocabile in cauza dedusa judecatii.

Totodata, considera ca instanta de apel nu a tinut cont de dispozitiile imperative in materie care prevad ca, „cererile pentru exercitarea apelului se taxeaza cu 50% din taxa datorata pe fondul cauzei”, iar pe fondul cauzei taxa de timbru a fost “zero”, Tribunalul lasi retinand in mod corect aplicarea dispozitiilor art. 77 din Legea nr. 85/2006.

Pe fondul apelului, recurenta -reclamanta arata ca potrivit art. 83 alin. (2) „Tertul dobanditor, care a restituit averii debitorului bunul sau valoarea bunului ce-i fusese transferat de catre debitor, va avea impotriva averii o creanta de aceeasi valoare, cu conditia ca tertul sa fi acceptat transferul cu buna-credinta si fara intentia de a-i impiedica, intarzia sau insela pe creditorii debitorului. in caz contrar, tertul dobanditor pierde creanta sau bunul rezultat din repunerea in situatia anterioara, iin favoarea averii debitorului.”

Considera recurenta ca in speta, reaua credinta a tuturor partilor implicate este evidenta si rezulta din imprejurarile anterioare precum si de la data incheierii contractului. Astfel, ambele parti contractante aveau cunostinta de instituirea asupra imobilului supus vanzarii a sechestrului penal, acesta fiind supus formalitatilor de publicitate, astfel cum reiese din Extrasele de C.F. depuse la dosarul cauzei si desi avea cunostinta de nelegalitatea actului incheiat, a acceptat aceasta situatie si a dispus de bunul respectiv in interes propriu.

Prin urmare, recurenta sustine ca incheierea contractului de vanzare-cumparare asupra imobilului respectiv in conditiile aratate, denota intentia de fraudare a intereselor creditorilor prin scoaterea in mod nelegal a acestui bun din patrimoniul debitoarei.

Astfel, prin modul in care a acceptat incheierea actului, cumparatorul a renuntat de buna voie la ocrotirea legala, instituita in favoarea dobanditorului de buna credinta, intrucat ambele parti contractante aveau cunostinta de aceasta interdictie de instrainare si totusi au dispus realizarea vanzarii cu nesocotirea flagranta a dispozitiilor legale.

Solicitarea paratei de restituire a sumei achitate cu titlu de pret este astfel nefondata, iar instanta de fond in mod nelegal a retinut si admis aceasta solicitare.

Mai mult decat atat, pe toata perioada in care a detinut imobilul respectiv, parata – reclamanta a beneficiat de utilizarea spatiului in activitatea sa curenta in vederea desfasurarii activitatii sale comerciale si obtinerii de profit, iar SC T. SA nu a beneficiat de activul respectiv, cauzandu-i-se astfel un important prejudiciu cu reflectare directa in patrimoniul creditorilor inscrisi la masa credala a acesteia, fiind inechitabil ca parata – reclamanta (aflata in culpa cu privire la incheierea acestui contract) sa beneficieze atat de fructele culese in timpul cat imobilul s-a aflat in proprietatea sa, cat si de restituirea pretului aferent vanzarii.

Prin urmare, raportat la sanctiunea aplicabila contractului si la culpa paratei – reclamante, in sarcina acesteia s-ar putea retine eventual imbogatirea fara justa cauza, daca s-ar mentine pozitia instantei de fond de restituire a sumei achitate cu titlu de pret.

Recurenta – reclamanta sustine si faptul ca parata se face vinovata de fraudarea legii, prin care s-a incercat realizarea, pe calea actului juridic, a unei finalitati interzise de reglementarile in vigoare, prin eludarea indirecta si oculta a unei norme prohibitive.

Avand in vedere ca aplicarea legii, in litera si spiritul ei, este o necesitate de interes obstesc, in baza considerentelor expuse, recurenta -reclamanta solicita admiterea recursului si casarea partiala a deciziei recurate doar sub aspectul anularii ca netimbrat a apelului formulat de aceasta.

Prin recursul sau, intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 3 si 4 C. proc. civ., A.A.A.S. – A.A.A.S. (fosta A.V.A.S.) a solicitat admiterea acestuia, casarea hotararii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de apel, pentru urmatoarele motive:

Recurenta arata ca in motivarea deciziei atacate instanta de apel a omis sa precizeze ca desi parata nu si-a putut atribui dreptul de proprietate, datorita sechestrelor D.I.I.C.O.T., aceasta a intrat in posesia bunurilor, pe care Ie-a folosit inca de la data perfectarii contractului, astfel ca desi Ie-a folosit si gestionat mai bine de 7 ani instanta a repus partile in situatia anterioara incheierii contractului, cu restituirea intregii sume catre parata.

Sustine ca sunt sanctionati astfel toti creditorii care au incasat bani in procedura insolventei, desi culpa nu le apartine, iar folosinta activelor care la momentul de fata au o valoare mult mai mica raportata la preturile pietei nu a fost luata in considerare de catre instanta, care a considerat ca trebuie achitat tot pretul de vanzare.

De aceea, considera ca s-ar impune o expertiza care sa stabileasca in ce masura bunurile respective mai intrunesc conditiile de la data semnarii contractului, astfel incat sumele returnate de catre creditori sa fie bazate pe realitatea pietei iar folosinta bunurilor sa fie scazuta din pretul de vanzare.

Mai sustine recurenta ca incheierea contractului de vanzare -cumparare s-a efectuat desi existenta sechestrului instituit asupra bunurilor ce urmau a fi vandute era cunoscuta, iar prin decizia atacata instanta sanctioneaza practic societatea reclamanta pentru o culpa care nu-i apartine, aceasta fectuand toate demersurile necesare ridicarii sechestrului mentionat.

Considera recurenta ca in speta nu sunt indeplinite conditiile dolului, ca viciu de consimtamant, nefiind cazul nici a utilizarii de catre SC T. SA a unor mijloace viclene si nici a intentiei de a induce in eroare cumparatorul, pentru a-l determina sa incheie contractul de vanzare- cumparare.

Mai arata si faptul ca prin solutia pronuntata se sanctioneaza direct creditorii de buna -credinta care au beneficiat de distribuirea sumelor in urma achitarii pretului acestui contract, iar societatea cumparatoare este absolvita de orice responsabilitate, desi a folosit bunurile respective inca din anul 2007.

Totodata, sustine ca restituirea sumelor incasate in temeiul contractului de vanzare – cumparare, poate afecta desfasurarea activitatii D.G.F.P. – lasi si A.A.A.S., cu precadere daca in cauza nu se stabileste exact valoarea actuala a bunurilor ce urmeaza a fi restituite.

Mai sustine ca un motiv in plus la dovedirea bunei – credinte a societatii reclamante este ca la momentul perfectarii contractului, respectiv 10 octombrie 2007, aceasta se afla in cadrul procedurii de lichidare voluntara, incercand sa acopere creantele creditorilor si iesirea din starea de insolventa, iar perfectarea contractului, chiar daca aducea cu sine instrainarea unui activ, marea sansele de redresare a societatii, aflata intr-un moment economic foarte dificil.

Intimata – intervenienta D.G.F.P. a jud. Iasi a depus intampinare prin care a solicitat admiterea recursului declarat de A.A.A.S. si respingerea recursului declarat de reclamanta R. SPRL.

Totodata, recurenta -reclamanta SC T. SA prin lichidator judiciar R. SPRL Bucuresti a depus la dosar note scrise, precum si o petitie prin care a invocat exceptia nulitatii recursului declarat de A.A.A.S.

Facand aplicarea prevederilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Inalta Curte va respinge aceasta exceptie, intrucat unele din motivele invocate prin recursul declarat de aceasta parte pot fi incadrate in prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cu privire la cererea de amanare pentru imposibilitatea de prezentare din motive medicale a avocatului intimatei – parate SC I.I.E.C. SRL, Inalta Curte respinge cererea intrucat potrivit art. 156 alin. (1) C. proc. civ. amanarea cauzei pentru un asemenea motiv este lasata la aprecierea instantei, iar argumentarea solutiei data pe acest aspect este in concordanta cu dispozitiile art. 221 din Statutul profesiei de avocat potrivit carora avocatul are obligatia de a depune toate diligentele necesare pentru indeplinirea serviciului incredintat, iar in cazul cand este impiedicat sa-si indeplineasca serviciul profesional isi va asigura substituirea, dupa cum se stipuleaza in alin. (2) din acelasi text, interesele avocatilor neputand fi mai presus decat cele ale clientilor sau actului de justitie.

Analizand recursul declarat de recurenta – reclamanta SC T. SA prin lichidator judiciar R. SPRL Bucuresti, Inalta Curte apreciaza ca acesta este nefondat pentru urmatoarele motive:

Motivul prevazut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. vizeaza lipsa temeiului legal al hotararii criticate sau aplicarea gresita a legii.

Recurenta-reclamanta a sustinut nelegalitatea hotararii pronuntate de instanta de apel din perspectiva aplicabilitatii art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 care in opinia sa se refera la toate actiunile introduse de administratorul judiciar sau lichidator in aplicarea dispozitiilor Legii insolventei, astfel ca apelul societatii reclamante nu trebuia anulat, ca netimbrat.

Determinarea cuantumului taxei judiciare de timbru se face de catre instanta de judecata, iar impotriva modului de stabilire a acesteia se poate face cerere de reexaminare, la aceeasi instanta, in termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicarii sumei datorate.

Cererea de reexaminare se solutioneaza in camera de consiliu de un alt complet, fara citarea partilor, prin incheiere irevocabila.

Asadar, daca partea este nemultumita de modalitatea de determinare a taxei judiciare de timbru de catre instanta are posibilitatea de a formula reexaminare, cale de atac exclusiva pentru solutionarea incidentelor privind timbrajul, intrucat asemenea critici nu pot fi sustinute prin intermediul cailor de atac, de vreme ce legea speciala pune la indemana partii interesate o alta cale de atac clara, precisa si previzibila.

Prin urmare, reexaminarea este singura cale de atac prin intermediul careia poate fi cenzurata existenta si intinderea obligatiei de plata a taxei judiciare de timbru, sub aceste aspecte neexistand un drept de optiune intre formularea unei cereri de reexaminare si exercitarea unei alte cai de reformare. Ca atare, masura privind taxa judiciara de timbru devine irevocabila prin solutionarea reexaminarii sau prin expirarea termenului de exercitare a acestei cai de atac, dupa caz.

In aceste conditii, hotararea instantei de apel este pronuntata cu respectarea normelor de drept material incidente in cauza, deoarece, potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., hotararea judecatoreasca ce solutioneaza, in tot sau in parte, fondul procesului sau statueaza asupra unei exceptii procesuale ori asupra oricarui alt incident are, de la pronuntare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea transata.

Intrucat incheierile sunt hotarari ale instantei, astfel cum prevede art. 424 alin. (5) C. proc. civ., efectul autoritatii de lucru judecat opereaza si in privinta acestora, indiferent daca solutiile adoptate de instanta sunt in sensul admiterii sau respingerii pretentiilor solicitate.

In speta, recurenta-reclamanta nu a depus, pana la termenul de judecata stabilit pentru solutionarea cauzei, dovada achitarii taxei judiciare de timbru in cuantum de 23.493,45 lei si a timbrului judiciar in cuantum de 5 lei, desi a fost citata cu aceasta mentiune, iar, prin incheierea din data de 5 mai 2014 a Curtii de Apel lasi, sectia I civila, s-a respins cererea de reexaminare impotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru stabilite prin incheierea de sedinta din 9 aprilie 2014.

Prin urmare instanta de apel a pronuntat o hotarare legala, iar celelate critici formulate de recurenta – reclamanta privind actul normativ aplicabil modului de stabilire si de calcul a taxei judiciare de timbru, avand in vedere considerentele expuse, sunt lipsite de fundament.

In aceste conditii nu se mai impune analiza criticilor privind fondul litigiului, astfel incat Inalta Curte in temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC T. SA prin lichidator judiciar R. SPRL Bucuresti impotriva Deciziei nr. 162 din 18 iunie 2014 pronuntata de Curtea de Apel lasi, sectia civila.

Analizand decizia recurata in limita criticilor formulate de recurenta A.A.A.S. prin motivele de recurs, Inalta Curte retine urmatoarele:

Prioritar, in ce priveste invocarea dispozitiilor art. 304 pct. 3 si 4 C. proc. civ., se constata ca indicarea acestora s-a realizat in mod formal, in conditiile in care recurenta nu a dezvoltat argumente si nu a circumscris motivele memoriului de recurs vreuneia din ipotezele avute in vedere de textele procedurale mentionate (cand hotararea s-a dat cu incalcarea competentei de ordine publica a altei instante, invocate in conditiile legii si cand instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti).

Criticile paratei vizeaza in esenta aplicarea gresita a legii, sustinand legalitatea contractului de vanzare-cumparare incheiat, ceea ce atrage incadrarea recursului in cazul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din a carui perspectiva va fi analizat, potrivit celor ce se vor arata in continuare.

In raport de situatia de fapt retinuta, necontestata de parti si care nu mai poate fi reapreciata in recurs fata de actuala configuratie a dispozitiilor art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., Inalta Curte constata ca instanta de apel in mod legal a confirmat sentinta apelata cu privire la fondul raportului juridic litigios (cererea de constatare a nulitatii contractului de vanzare-cumparare din 1 octombrie 2007 si repunerea partilor in situatia anterioara).

Fiind investita cu analiza valabilitatii unui contract din punct de vedere al unei dintre conditiile sale de fond (cauza), instanta trebuie sa se raporteze la existenta elementelor esentiale ale actului juridic la momentul incheierii sale.

Desi recurenta sustine legalitatea tranzactiei incheiate, motivat de faptul ca bunul a fost predat si pretul platit, iar vanzarea a fost incheiata in perioada in care societatea se afla in lichidare voluntara, in incercarea de redresare a societatii, aceste sustineri nu pot inlatura frauda la lege datorata nesocotirii dispozitiilor legale privind interdictia de vanzare instituita de existenta sechestrului penal.

Potrivit dispozitiilor art. 966 din vechiul C. civ., in vigoare la data initierii demersului judiciar, obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa, sau nelicita, nu poate avea niciun efect, iar potrivit art. 968 din acelasi cod, cauza este nelicita cand este prohibita de legi, cand este contrara bunelor moravuri si ordinii publice.

Este stiut, de altfel, ca in conditiile in care exista o interdictie de instrainare si grevare a imobilelor, nu se poate perfecta un contract de vanzare-cumparare.

Astfel, la fel ca prima instanta si curtea de apel a pornit de la premisa ca incheierea unui contract de vanzare- cumparare cu privire la un imobil asupra caruia exista un sechestru penal, deci o interdictie de instrainare, are drept consecinta nulitatea contractului respectiv, acesta fiind incheiat cu fraudarea legii.

De asemenea, in mod corect s-a retinut ca in cauza s-a facut dovada certa ca bunurile obiect al vanzarii nu se aflau in circuitul civil asa cum impun dispozitiile art. 1310 C. civ. si nu puteau fi vandute in nicio modalitate.

Prin urmare, sustinerile recurentei privind buna – credinta si dolul ca viciu de consimtamant nu inlatura sanctiunea nulitatii contractului de vanzare-cumparare care face obiectul judecatii.

Totodata, recurenta considera ca instanta in mod gresit a repus partile in situatia anterioara incheierii contractului cu restituirea intregii sume catre SC I.I.E.C. SRL, sustinand ca este necesara o expertiza care sa stabileasca valoarea actuala a activelor folosite de catre parata. Or, asa cum s-a retinut in considerentele deciziei recurate, hotararea primei instante a fost criticata de A.V.A.S. exclusiv din perspectiva unor imprejurari de fapt, sustinerile vizand efectele patrimoniale ale repunerii partilor in situatia anterioara si a repartizarii pretului creditorilor. Recurenta nu a solicitat nici in fata tribunalului si nici in fata instantei de apel incuviintarea efectuarii probei cu expertiza si nu a supus instantei de apel problema valorii actuale a activelor care au facut obiectul contractului de vanzare- cumparare, in raport de folosinta acestora de catre parata, care ar trebui scazuta din pretul de vanzare. in aceste conditii, pentru argumentele expuse anterior, critica este invocata omisso medio neconstituind motiv de apel si nu poate fi analizata pentru prima oara in calea extraordinara de atac a recursului.

Fata de considerentele expuse, in temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Inalta Curte va respinge ca nefondat si recursul declarat de A.A.A.S. impotriva Deciziei nr. 162 din 18 iunie 2014 pronuntata de Curtea de Apel lasi, sectia civila.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge exceptia nulitatii invocata de recurenta – reclamanta SC T. SA prin lichidator J.R. SPRL Bucuresti.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC T. SA prin lichidator J.R. SPRL Bucuresti si de recurenta A.A.A.S. impotriva Deciziei nr. 162/2014 din 18 iunie 2014 pronuntata de Curtea de Apel lasi, sectia civila.

Irevocabila.

Pronuntata in sedinta publica, astazj/IO decembrie 2014.

 


Follow Me

facebook linkedin twitter

Comments closed